Afară e minus, dar nu destul încât să poţi ieși la copcă. Numai în piele de pescar să nu fii. Dacă nu știi ce simte un leu în cușcă, înseamnă că n-ai cunoscut un pescar pedepsit de frig la repaus. Chiar dacă e una atipică, tot iarnă se cheamă.
Toate studiile serioase de specialitate arată că la jumătatea lunii ianuarie nivelul de testosteron pescăresc ajunge la cota normală de iarnă. Pe net și nu numai, trăim vremuri interesante. Pe acalmia asta pescărească mi-am dat seama de un lucru: eu pescuiesc extrem! Să vă explic de ce…Numai Dumnezeu știe cum de nu m-am lăsat de pescuit. Mă încăpăţânez an de an să îmi trăiesc pasiunea chiar și atunci când frizez ridicolul.
Eu pescuiesc extrem pentru că-n fiecare an îmi număr apele rămase. Acolo nu – că a secat, acolo nu – că au trecut electricienii, acolo nu – că s-a plăsuit cu patos anul ăsta…Am ape care suferă și multe ape dragi pe care le-am pierdut pe drum. Extrem!
An de an îmi moare căte-un lac. Minim unul. Abia a început 2018 și deja l-am pierdut pe primul. S-ar putea să nu fiu singurul pescar îndoliat. Nu că ar conta, dar al meu a pierit în judeţul Sibiu. Îi zice Săcel. Al tău unde a murit?
Eu pescuiesc extrem pentru că am partide în care pescuiesc pentru o singură trăsătură. Aș fi absurd să cer mai mult când știu câţi pești au mai rămas în multe locuri. Îi știu pe nume. Pe toţi. Extrem!
Eu pescuiesc extrem pentru că trebuie să fiu mereu primul pe loc. E ca la păstrăv. Primul ia totul. Cu atât mai mult astăzi, când totul e puţin. Extrem!
Eu pescuiesc extrem pentru că pescuiesc din ce în ce mai mult virtual. Nu sunt melancolic din fire, dar caut uneori pescuitul ăla de la începuturi. Ăla care m-a făcut pescar. Și nu-l mai găsesc decât în amintiri. În amintirile mele cu miros de pește. Extrem!
Eu pescuiesc extrem pentru că ajung în zone din ce în ce mai sălbatice. Escaladez pereţi verticali și mă strecor prin boscheţi. Îmi descopăr valenţe nebănuite. Toate pentru ultimul pește. Extrem!
Eu pescuiesc extrem pentru că merg prea departe. La început, când se putea, pescuiam aproape de casă. Apoi la 50-60 de kilometri. Azi pescuiesc și la 150 de kilometri de casă. O fac de nevoie. Pierd patru ore pe drum. Extrem!
Eu pescuiesc extrem pentru că întotdeauna cumpăr mult atunci când pescuiesc puţin. Și prost. Am ajuns să am cele mai bune scule de pescuit din viaţă pe când s-au terminat peștii. Poftim pescuit extrem!
Nu vreau să dau la pește spadă sau la ton. Nu vreau să văd tarponii de mangrove. M-am săturat să pescuiesc extrem. Vreau să o fac normal. Să văd cum e. Ceva mă face să cred că nu doar eu pescuiesc extrem în ţară. Vina noastră e că suntem români și că trăim un pescuit de subzistenţă. De azi pe mâine.
Voi pescuiţi extrem?
Text: Sorin Tot
Sursa: https://www.totpescuit.ro