Ne aliniem la GDPR!

Vă aducem la cunoștință că www.rapitorimania.ro utilizează fișiere de tip cookie și alte tehnici similare pentru a asigura funcționarea site-ului și protejarea datelor dvs., pentru a vă oferi o experiență cat mai placută și personalizată, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul într-un mod anonim.

Le oferim partenerilor noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză a traficului informații cu privire la modul in care folosiți site-ul nostru prin intermediul cookie-urilor pe care ei le pot seta.

Înainte de a continua navigarea pe www.rapitorimania.ro, vă rugăm să citiți și să întelegeți conținutul Politicii de utilizare cookie și al Politicii de confidențialitate.

Prin continuarea navigării și utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la Politica de utilizare cookie și la Politica de confidențialitate.

Ultima modificare: 29.05.2018
pop-up fumigena senzor

Cum am ajuns Campioni Mondiali la Pescuit de Rapitori! Istorie 1993-2017.

joi, 28 decembrie 2017   |   5190   afişări   

 
Nu știu cum vă simțiți voi, dar eu, unul, sunt bucuros și emoționat că mi-am văzut un mic vis împlinit. După 11 ani de rodaj în campionatul național LRS, participare la opt campionate mondiale FIPS (medalii de bronz și argint), iată că și la categoria răpitori pescarii de competiție din România își revendică pentru prima oară cea mai înaltă treaptă a podiumului. Suntem campioni mondiali în 2017! Felicitările mele sunt pentru voi, toți cei implicați în acest frumos fenomen. Despre cum s-a realizat acesta performanță vă invit să aflați în paginile care urmează de la Petre German, Lucian Constantin, Rareș Boeriu, Andrei Sava, Robert Boanță, Eugen German, Cristi Dragotă, pescarii noștri de aur. De fapt, totul a început în 1993...

Andy Arif

 
 
 

SCURTA ISTORIE A COMPETITIILOR DE SPINNING DIN ROMANIA

Pescarii de pretutindeni inteleg prin Spinning pescuitul la naluci cu o mulineta cu tambur fix. In Romania, termenul a fost preluat in mod deformat si se foloseste pentru pescuitul cu naluci in general, indiferent de echipamentul folosit- mulinete cu tambur fix sau rotativ (baitcasting). In consecinta, atunci cand ne referim la competitii de spinning, ne referim de fapt la competitii de pescuit cu naluci.

Anii ’90 au insemnat, pentru pescarii din Romania un acces treptat, dar mult mai facil, la echipamente performante. Aparitia pe piata sculelor de pescuit a marilor importatori a adus cu sine, pe langa echipamente de top si primele concursuri de spinning post-revolutionare. Startul a fost dat de catre Arrow International: Cupa Rapala-Silstar  a adunat nu mai putin de 8 editii intre anii 1993 si 2003: primele trei la Sacalaia, urmatoarele trei la Snagov, apoi cate una pe lacul Fortuna, in Delta Dunarii si la Faclia, langa Medgidia. In toate aceste concursuri punctau toate speciile de rapitori, dar locatiile au favorizat pescuitul la stiuca. Concursul de pe Fortuna din 1999 a fost organizat in colaborare cu asociatia AquaTransilvae. Aceasta asociatie de pescari sportivi este prima structura privata de acest fel din Romania care s-a implicat in organizarea de competitii de spinning la nivel national. Ulterior, AquaTransilvae isi organizeaza, incepand cu anul 2000 propriul concurs de spinning sub titulatura generica de “Cupa Trei lacuri”, in care puncteaza cleanul, pastravul si – mai nou- bibanul. Aceste concursuri se desfasoara pe salba de lacuri montane si sub-montane de pe raul Somesul Cald: Belis Fantanele, Tarnita, Somesul Cald si Gilau. In 2011 a avut loc la Belis editia a-9-a a Cupei Trei Lacuri si probabil AquaTransilvae nu se va opri aici.

Au urmat cei de la Energofish si Cupa Salmo. Prima editie a avut loc in 2002, la Sacalaia, fiind urmata, in urmatorii ani de inca 7 editii pana in anul 2009. Impresionati de starea deplorabila in care ajunsese – din punct de vedere piscicol- lacul de la Sacalaia, cei de la Energofish au populat acest lac si au incercat sa impuna reguli stricte in ceea ce priveste retinerea stiucilor. Proiectul parea sa aiba un mare succes, in anii 2007 – 2008 prinzandu-se foarte multe stiuci in concursurile de la Sacalaia. Din pacate, minunea nu a durat prea mult, pescarii prezenti la ultima editie a Cupei Salmo, in Octombrie 2009 – descoperind cu regret ca – in marea lor majoritate- stiucile au disparut fara urma. Este si momentul in care cei de la Energofish se pare ca decid sa nu se mai implice in astfel de proiecte, dezamagiti de modul in care partenerii lor au gestionat resursele piscicole aduse cu eforturi mari la Sacalaia.

De asemenea, trebuie amintite si cele cinci editii ale Cupei Balzer organizate de Finesse (reprezentantul Balzer in Romania) intre anii 1996 si 2000, concursul “Pastravul de aur” organizat de Tiberiu Podany la Colibita in anul 1996, Cupa Romaniei la biban organizata de revista Pescar Modern la Sandulita in toamna anului 2003 sau Cupa Spinning4Ever de la Darvari, organizata de asociatia Pescari4Ever in primavara anului 2005. Ulterior anului 2006, odata cu mediatizarea intensa a Campionatului National numarul concursurilor de Spinning a crescut foarte mult, astazi fiind practic imposibil de tinut o evidenta a lor. In paralel, in toti acesti ani au existat mai multe competitii de spinning, dar le-am enumerat numai pe acelea care au avut continuitate sau au avut o participare numeroasa.

 
 
 

Din pacate, nu exista o arhiva cu datele tehnice sau macar cu podiumurile acestor concursuri. In anii care urmeaza voi incerca sa adun si sa pun cap la cap, cu ajutorul celor implicati in organizarea acestor competitii, toate informatiile legate de aceste concursuri.

In anul 2004, Viorel Teleianu, presedintele comisiei de spinning din AGVPS incearca sa puna bazele unui Campionat National cu mai multe etape. Dupa numai doi ani, majoritatea pescarilor participanti sunt nemultumiti de modul de organizare al concursurilor de calificare in sistem zonal si hotarasc, in primavara anului 2006, organizarea unui turneu open la nivel national. La initiativa lui Vali Comaneci, in sediul revistei Aventuri la Pescuit se aduna liderii principalelor grupari de spinning din tara, intr-un fel de AG a spinningului din Romania: Prieteni Pescari (Iasi), Pefa Pitesti, Thymallus Bucovina, Aquatransilvae si Prospinning de la Cluj, Anglers XXI si Pescari4Ever de la Bucuresti, precum Dan Iercosan, reprezentantul Energofish, organizatorul Cupei Salmo. Este momentul in care echipa de redactori de la revista Aventuri la Pescuit, formata la acea vreme din Sorin Dragoi, Malin Musatescu si Andy Arif hotaraste sa se implice activ in organizarea si mediatizarea acestui turneu. Ulterior, revista Aventuri la Pescuit devine si sponsor principal al turneului, urmand sa acopere costurile unei deplasari la o competitie internationala oficiala sau neoficila de spinning pentru primii cinci clasati la finalul fiecarui an. Acest fapt a adus si branduirea noii competitii: Turneul Aventuri la Pescuit.

In anul 2008 se infiinteaza Liga Romana de Spinning, care inglobeaza toate cluburile de pescuit la rapitori existente in Romania la acea vreme. Aceasta structura preia fraiele organizarii Campionatului National, crescand de la an la an, de la 7 cluburi ajungandu-se la 16 cluburi membre, de la cateva zeci de sportivi legitimati, la peste 200, de la o competitie in sistem Open la un campionat cu doua esaloane valorice. Intre timp, aceasta forma de organizare, in care sportivii au si rol de conducatori, organizatori sau judecatori incepe sa-si demonstreze limitele, aparand de multe ori dispute, patimi sau orgolii distructive, parca prea mari pentru un sport atat de frumos.

2006

ARTICOL: Proaspat infiintatul Turneu Aventuri la Pescuit porneste cu dreptul: etapa inaugurala de la Darvari aduna la start 74 de pescari din toate colturile tarii. Un total de 6 etape si 128 de concurenti, cu o medie de 46,4 concurenti pe etapa. Au punctat toate speciile de rapitori, iar la sfarsitul fiecarui concurs, primii 15 clasati primeau puncte in clasamentul general. Darvari, Belis, Gostilele, Rogojesti, Tarnita-Somesul Cald-Gilau si Sandulita-Polcesti sunt pistele de concurs din 2006.

CANCAN: Eugen German a reusit sa castige cate trei etape in 2006 (Darvari, Gostilele si Gilau-Tarnita) si 2007 (Valea Argovei, Gilau-Tarnita si Rogojesti). De atunci, nici un alt concurent nu a mai reusit sa castige trei concursuri intr-un an.

Clasament:
 
http://www.lrs.ro/clasamente/2006/clasament_general_2006.html
 
 
 
 
 

2007

ARTICOL: Principalele modificari de regulament fata de 2006 sunt acceptarea utilizarii motoarelor electrice si sonarelor si faptul ca la finalul fiecarei etape primii 20 de sportivi primeau puncte care contau in clasamentul general. La finalul anului fiecare sportiv puncta in clasament cu cele mai bune sase rezultate din cele opt concursuri. 122 de pescari si o medie de 46 pe etapa au fost cifree finale ale anului 2007. La fel ca in 2006, au punctat toate speciile de rapitori, dar nemultumirea aproape generala a fost faptul ca turneul se transformase intr-o adevarata “bibaniada”, toate etapele fiind dominate de pescarii care isi propuneau ca specie tinta acest peste. Ghioroc, Valea Argovei, Gostilele, Belis, Alesd, Gilau-Tarnita, Rogojesti si Sarulesti au fost locurile de intalnire ale pasionatilor de spinning in 2007.

CANCAN: Valentin Stratonov a stabilit in etapa de la Rogojesti un record de cantitate care nu a fost inca egalat in CNS: 136 de bibani punctabili intr-o mansa de 3,5 ore.

Clasament:
 
http://www.lrs.ro/clasamente/2007/clasament_general_2007.html
 

2008

ARTICOL: 2008 a fost anul care a adus o modificare foarte importanta in regulamentul de desfasurare a CNS: punctarea pe specii. 8 etape, cate doua pentru fiecare specie de rapitor: stiuca, salau, clean/pastrav si biban. La fel ca in 2007, in fiecare etapa au punctat sportivii clasati pe primele 20 de locuri, la finalul anului contand in clasament cele mai bune 6 rezultate ale fiecarui sportiv. 127 de participanti cu o medie de 62.6 concurenti/etapa. Concursurile s-au desfasurat pe urmatoarele piste: Sarulesti, Valea Argovei, Colibita, Belis, Lugas, Rogojesti, Uzlina si Sacalaia.

CANCAN: In prima etapa a CNS-AVP 2008, Valentin Sorescu a punctat o stiuca de 101cm, record absolut al competitiilor de spinning din 2006 incoace. Acest record a fost egalat de curand – in ultima etapa a diviziei open 2011, la Periprava – de catre Sorin Condratov.

Clasament:
 
http://www.lrs.ro/clasamente/2008/clasament_general_2008.htm
 
 
 
 

2009

ARTICOL: In anul 2009 nu au existat diferente majore in regulament fata de anul precedent. S-a schimbat insa modul de punctare: daca in 2006 punctasera primii 15 clasati in fiecare etapa, iar in 2007 si 2008 primii 20, in 2009 primii 25 clasati au punctat in clasamentul general. Din motive obiective, concursurile de stiuca au lipsit din calendarul 2009, turneul avand doar 6 etape: doua de salau, doua de biban si doua de clean/pastrav. Este primul an in care toate cele sase concursuri sunt cuantificate in clasamentul general. 122 de participanti cu o medie de 75 de sportivi pe etapa au participat la concursurile din anul 2009, desfasurate pe pistele: Sarulesti, Darvari, Belis, Colibita, Manjesti si Rogojesti.

CANCAN: Anul 2009 a fost primul an in care numarul participantilor a depasit numarul de locuri disponibile. Prima etapa – Cupa WSB de la Sarulesti- s-a jucat cu casa inchisa. Dan Iercosan – nimeni altul decat castigatorul editiei din 2008 al aceluiasi concurs nu a avut loc printre participanti. 

Clasament:
 
http://www.lrs.ro/clasamente/2009/clasament_general_2009.htm
 

2010

ARTICOL: Cea mai importanta modificare de regulament este impartirea campionatului in doua divizii valorice. Divizia Master in care participa primii 46 de sportivi din anul precedent si Divizia Open. Aceasta modificare a fost impusa de media din ce in ce mai mare de sportivi participanti la etape si de faptul ca, cel putin la primele doua-trei concursuri in fiecare an, erau sportivi care nu mai aveau loc pe listele de inscrieri. Astfel, sistemul risca sa devina unul inchis. Alta modificare importanta este trecerea la concursuri cu doar doua manse. Este o modificare care suscita discutii contradictorii si astazi, existand pareri conform carora este un pas inapoi trecerea de la campionate de 24 de reprize (manse) in 2007 si 2008 la un campionat cu numai 10 manse in 2010 (iar ulterior si in 2011 si 2012). Participarea reflecta cea mai importanta crestere din istoria CNS: Daca la Master lucrurile sunt clare, cei 46 de sportivi participand la toate etapele (cu foarte putine exceptii), divizia Open, inregistreaza 112 sportivi cu o medie de 72.3 pe fiecare din cele patru etape: Sarulesti, Manjesti, Belis si Valea Argovei. Divizia Master cuprinde cinci etape, cate doua de salau si clean/pastrav si una singura de biban, desfasurate la Sarulesti, Valea Argovei, Siriu, Belis si Manjesti.

CANCAN:  Dupa ce fusese Campion National in 2007, membru al loturilor nationale din 2006, 2007 si 2009 si castigase si o Cupa Mondiala de stiuca in Laponia in 2007, Sabin Buzatu reuseste sa scape de complexul Locului 2 in etapele Campionatului National, castigand concursul de la Manjesti.

Clasament:
 
http://www.lrs.ro/clasamente/2010/clasament_general_2010-MASTER.htm
http://www.lrs.ro/clasamente/2010/clasament_general_2010.htm
 
 
 
 

2011

ARTICOL: Principala modificare de regulament pentru 2011 a fost admiterea utilizarii motoarelor termice. Cate cinci etape din care doua de salau si cate una de stiuca, biban, clean-pastrav pentru fiecare din cele doua divizii valorice, desfasurate pe: Sarulesti, Gostilele, Belis, Bicaz si Periprava la Master, iar la Open pe Sarulesti, Valea Argovei, Siriu, Bicaz si Periprava. Din pacate, anul 2011 este primul an de scadere al numarului de participanti dupa foarte multa vreme. Daca numarul total de participanti la divizia Open a fost exact acelasi ca in 2010, 112 sportivi, media a scazut drastic, de la 72,3 la numai 50.6 participanti pe etapa.

CANCAN: Pe langa titlul de campion national, Adrian Spiac a reusit sa castige si doua etape in 2011 (Periprava si Bicaz). Ultimul sportiv care reusise sa castige doua concursuri intr-un an fusese tot el, in 2008 (Belis si Sacalaia).

Clasament:
 
http://www.lrs.ro/clasamente/2011/clasament_general_2011-MASTER.htm
http://www.lrs.ro/clasamente/2011/clasament_general_2011.htm
 

2012

ARTICOL: Anul 2012 aduce un nou sponsor principal al CNS LRS – Neumarkt, care se implica atat in premierea castigatorilor de etape la Master cat si in sustinerea echipei nationale in vederea participarii la Campionatele Mondiale. 5 etape la divizia Master –Periprava, Sarulesti, Bicaz, Belis, Valea Argovei si 4 etape la OPEN – doua la Valea Argovei, Periprava si Bicaz alcatuiesc calendarul competitional al anului, un an in care media de participanti scade drastic, probabil si din cauza locatiilor neinspirat alese. Divizia Open aduna doar 72 de pescari, cu o medie de 32 pe concurs.

CANCAN: Sabin Buzatu devine al treilea pescar (dupa Eugen German si Adi Spiac) care reuseste sa castige doua etape intr-un an – Bicaz si Valea Argovei. Eugen German reuseste in prima etapa de Master, la Periprava, sa ridice stacheta pentru cel mai mare peste prins in CNS la 105cm, depasindu-I astfel pe detinatorii vechiului record, Valentin Sorescu si Sorin Condratov – 101cm. Probabilitatea ca cineva sa doboare in viitorul apropiat acest record este foarte mica, etapele de stiuca ale CNS mutandu-se intre timp pe ape publice, unde astfel de exemplare sunt extrem de rare. 

Clasamente:
 
http://www.lrs.ro/clasamente/2012/2012-MASTER.html
http://www.lrs.ro/clasamente/2012/2012-OPEN.html
 

2013

ARTICOL: 5 etape la divizia Master –Periprava, Uzlina, Bicaz, Belis si Valea Argovei si 5 la OPEN – Uzlina, Valea Argovei, Rogojesti, Belis si Manjesti . Divizia Open aduna doar 71 de pescari, cu o medie de 26 pe concurs, fapt care conduce, la AG de la sfarsitul anului, la renuntarea la sistemul cu doua divizii. Ultima etapa Open, de la Manjesti doboara toate recordurile negative de participare, adunand la start doar 17 pescari. 2013 va ramane, asadar, ultimul an cu doua divizii valorice. LRS hotaraste sa sustina, pentru 2014, desfasurarea unor concursuri Open pentru echipe de doi pescari incarcand sa raspunda cererii in continua crestere pentru astfel de competitii.

CANCAN: Petre German se alatura grupului select de pescari care reusesc sa castige doua etape intr-un an - Uzlina si Belis. (dupa Eugen German, Adi Spiac si Sabin Buzatu)

Clasament:
 
http://www.lrs.ro/clasamente/2013/clasament-MASTER.php
http://www.lrs.ro/clasamente/2013/clasament-OPEN.php
 
 
 
 
 

2014

ARTICOL: Valea Argovei, Belis, Bicaz, Rogojesti si Uzlina sunt locatiile celor cinci etape ale CNS Neumarkt 2014. Revenirea la o singura divizie nu aduce revirimentul scontat. 74 de pescari, cu o medie de 38 pe etapa sunt participantii la ultima editie a CNS desfasurata in sistem individual.

CANCAN: Cristi Dragota devine al cincilea si ultimul pescar din istoria Campionatelor Nationale individuale (dupa Eugen German, Adi Spiac, Sabin Buzatu si Petre German) care reuseste sa castige doua etape intr-un an – Belis si Bicaz. Eugen German ramane singurul pescar cu trei etape castigate intr-un an (in 2006 si 2007).

Clasament:
 
http://www.lrs.ro/clasament-OPEN.php
 

2015

ARTICOL: Anul 2015 marcheaza cea mai importanta evolutie din istoria CNS – trecerea la concursuri in echipe de cate doi pescari din barci dotate cu motoare termice cu putere nelimitata. Delta Dunarii, Belis, Bicaz, Snagov si Sarulesti sunt pistele pe care se desfasoara etapele primului campionat pe echipe. Clasamentul final al anului 2015 aduna 72 de echipe, cu o medie de participanti de 31 de echipe pe etapa, aproape dublu fata de 2014. Au punctat cei mai mari 10 pesti de echipa pe mansa la etapele de stiuca si salau si cei mai mari 20 de pesti pe mansa la etapele de clean si biban.

CANCAN: Echipa Robert Boanta-Andrei Sava reuseste, de la prima editie, sa castige etapele de la Belis si Bicaz, fiind, asadar, prima echipa care reuseste aceasta performanta.

Clasament:
 
http://www.lrs.ro/clasament-barca-2015.php
 

2016

ARTICOL: Delta Dunarii, Belis, Bicaz, Valea Argovei si Snagov gazduiesc etapele CNS Neumarkt 2016. Media de participant creste la 34 de echipe pe etapa, iar numarul total al echipelor participante urca la 77. Principala modificare de regulament este punctarea a doua specii pe etapa,in numar de 20 de pesti de echipa pe mansa si punctarea fiecarui peste cu un numar de puncte egal cu patratul lungimii sale in centimetri. 2016 este astfel anul in care regulamentul CNS Neumarkt este cel mai apropiat de regulamentul FIPS dupa care se desfasoara Campionatele Mondiale.

CANCAN: Robert Boanta si Andrei Sava reusesc sa-si apere concursurile castigate in 2015 la Belis si Bicaz. Este o performanta absolut unica pana in prezent in istoria CNS, iar dupa doua campionate desfasurate in echipe de cate doi pescari, echipa Boanta-Sava este singura care a reusit sa castige mai mult de o etapa intr-un an, atat in 2015 cat si in 2016.

Clasament:

http://www.lrs.ro/clasament-barca-2016.php
 
2017
 
Clasament:
 
http://www.lrs.ro/clasament-barca-2017.php
 
 
 
 
Loturile Romaniei la Campionatele Mondiale FIPS.
 
 
 

ANTRENAMENTUL NEOFICIAL – Lucian Constantin (capitan lot)

 

Totul a început înainte cu două săptămâni, atunci când ne-am programat un antrenament pe lacul unde avea să se țină Campionatul Mondial din 2017, Ivankovo Reservoir. Știind că șansele noastre cresc exponențial dacă avem un ghid local și căutând pe diferite surse social media, am dat de unul dintre campionii Rusiei la PAL (Professional Fishing League Rusia), Oleg Marakusek. Dând la o parte faptul că Oleg este un pescar foarte bun de răpitori din Rusia, este și un om de o calitate deosebită. Am stabilit cu Oleg să-l angajăm ca ghid de pescuit pentru cinci zile de antrenament, dar din păcate a fost nevoit să vină cu noi numai trei zile, iar în alte două zile de antrenament am avut un prieten de-al lui Oleg, Aleksei, care la rândul lui este un pescar profesionist în campionatul național rusesc.

 

Fără să intru în detaliile planificării excursiei și derularea ei, am să sar la prima zi de antrenament cu Oleg. În această primă zi ne-am făcut o idee despre dificultatea pistei de concurs. Oleg fiind un pescar foarte experimentat la șalău pe acest lac, ne-a arătat tehnica de pescuit și câteva locuri cu potențial, dar nu am reușit să prindem decât trei șalăi punctabili (dimensiunea stabilită de ruși pentru șalăul comun a fost de 45 cm, tot parte din strategia lor de concurs). Un șalău a fost prins de Oleg, iar alți doi, de echipa noastră. În această primă zi, Oleg a fost în barcă cu echipa Robert Boanță – Andrei Sava, urmând ca în zilele următoare să schimbăm echipele în barca lui Oleg, respectiv Aleksei.

 

În aceeași zi, alte două echipaje: eu, Rareș Boieriu și Cristi Dragotă într-o barcă, iar frații German în alta, nu am reușit să luăm niciun șalău punctabil după mai bine de cinci ore de pescuit intensiv. Șalăi prindeam, dar nu suficient de mari să ne bucurăm de rezultat. Am găsit locuri multe cu potențial. De fapt, pe sonar, tot lacul arăta excelent pentru pescuitul la șalău. Foste balastiere scufundate, acolo unde înainte era numai cursul râului Volga, case sau pontoane acoperite de apă, copaci sau praguri abrupte erau prezente la orice privire pe sonarul side-imaging.

În aceste condiții, ne-am dat seama că șalăul o să fie extrem de greu de localizat pe suprafața pistei imense, fixată parcă special de organizatori pe o lungime de peste 30 km și 2-3 km lățime. Mai mult, chiar și când găseam „cotețul”, erau doar pești mici și numai câțiva la limita punctabilă. Interesant este că mulți dintre cei care ne-au indicat specia-țintă a acestui lac au indicat clar șalăul (și cred că nu numai nouă, ci tuturor națiunilor). Sunt convins că o făceau pentru că majoritatea concursurilor precedente pe lacul respectiv au fost câștigate pe șalău și cu mici excepții printr-o combinație de știucă și șalău. Cel mai probabil o făceau pentru că își doreau să ne batem pe specia respectivă.

Așa că imediat de a doua zi de antrenament ne-am reorientat către știucă. Aleksei, ghidul, văzând că ne-am schimbat strategia, ne-a zis că este convins că știuca va fi specia care va câștiga campionatul mondial, și asta deoarece la șalău nu este cea mai bună perioadă în acest moment. Perioada august–octombrie este moartă din punctul de vedere al pescuitului la șalău pe acest lac. Sincer, m-am bucurat, deoarece eram convins că avem mult mai multe șanse la știucă, și nu pentru că băieții noștri nu știau să prindă șalău, ci deoarece criteriul de bază într-un pescuit de succes la șalău este localizarea acestuia sub apă. Dacă nu știi locuri care țin șalău, este puțin probabil să depășim țara-gazdă. La știucă, locurile sunt la vedere, iar diferențele sunt date de adaptarea și de experiența pescarului de răpitor.

Primul lucru pe care l-am remarcat imediat la antrenamente a fost că știuca se retrăsese adânc în stuf. Iar primele știuci punctabile le-am prins chiar la limita stufului și în zonele cu vegetație abundentă (nuferi, plante submerse, iarbă deasă etc.). Așa că am luat la tocat lacul temeinic și ne-am apucat să marcăm pe hartă fiecare zonă cu potențial descoperită de fiecare echipă în parte. Mai mult, în fiecare zi am schimbat echipajele între ele, în special pentru a vedea cele mai productive năluci și stiluri de pescuit cu potențial. Cristi Dragotă a fost de departe cel mai bun dintre toți, prinzând cele mai multe știuci, dar și cele mai mari. Ăsta a fost și motivul pentru care Petre German a fost cel care s-a autoexclus din lot și a propus intrarea lui Cristi ca titular în echipa jucătoare la mondial alături de fratele lui, Eugen German.

 

A contat antrenamentul acesta? ENORM. A fost momentul în care fiecare loc a fost exploatat de o echipă, a fost reverificat de altă echipă și marcat corespunzător. Malurile au fost trecute pe hartă distinctiv, cu cifre pe unul dintre ele și cu litere pe malul opus. Asta în special pentru identificarea zonelor exploatate, dar și pentru determinarea exactă a poziționării bărcilor într-un anumit moment dat.

 
 
 
 
 

Strategia de la antrenamentul oficial (înainte cu două zile de concurs)

 

Singura problemă majoră a fost asumată de la început: existența unor bărci care să ne ajute în pescuit. Bărcile noastre nu puteau fi aduse din cauza dificultății drumului, în special a tranzitării Ucrainei. Sigura soluție a fost să închiriem bărci bune de la pescarii de competiție locali. Discutând cu ghizi noștri, Oleg și Aleksei, amândoi s-au arătat bucuroși să ne închirieze bărcile la concurs pentru o sumă considerabil de bună, 300 de euro/zi. Dacă în fază inițială au fost de acord, imediat după ce am terminat antrenamentele ne-au anunțat că nu ne mai pot închiria bărcile, din diferite motive. Insistând, la un moment dat ne-au spus pe șleau că cei de la federația de pescuit le-au interzis să ne închirieze bărcile lor. A fost primul semn că rușii vor apela la orice tertip să ne împiedice să obținem un rezultat bun, chiar dacă asta presupunea să joace într-un mod mai puțin fair-play, iar acum îi înțeleg, dar nu îi aprob.

 

De ce depindeam de bărci bune? Simplu, la tragerea la sorți aveam disponibile două tipuri de bărci. Unele deținute de complexul rezidențial unde stăteam, bărci cu motoare de 70 CP, dar fără motor electric. Și unele deținute de diverși pescari sportivi ruși care aveau motoare electrice cu GPS, motoare mari și sonare performate. Cel puțin una dintre echipe era clar dezavantajată prin faptul că nu avea motor electric. Este extrem de important la pescuitul de știucă să poți pescui cu un motor electric, deoarece poziționarea bărcii este foarte importantă, iar lipsa lui îți creează un handicap. Mai mult decât atât, dacă ai vânt puternic sau nu ai vânt deloc, iar ai o problemă majoră. Inevitabil, ne trebuiau bărci cu motoare electrice, dacă aveam pretenții la podium, iar rușii știau și ei bine acest lucru.

Norocul nostru a făcut ca ghidul Oleg să ne găsească o singură barcă cu motor electric, iar aceasta a fost trasă la sorți între echipele noastre. Robert și Andrei au fost norocoșii, câștigând-o pentru toată durata concursului. Nu era mult, dar știam că la organizator mai aveam de ales dintre două bărci, din care minim una cu motor electric. Ce nu știam era că rușii voiau să ne strice planurile cu orice preț…

 

Așa cum ne așteptam, rușii ne-au pregătit de la început o surpriză neplăcută și ne-au anunțat că unul dintre cele mai productive golfuri pe care noi l-am descoperit la antrenament este închis pentru că este… „proprietate privată”. Din păcate, la antrenamentele neoficiale ne-am întâlnit cu o echipă de ruși în golful respectiv, absolut întâmplător, dar nu ne-am așteptat să joace atât de murdar (dar asta nu este tot). Cel mai probabil au avut informația de la Aleksei (ghidul) că am prins bine în locul respectiv și au mers până acolo încât ne-au blocat accesul în golf la concurs, motivând că zona este privată și nu avem acces. Era o scuză mai mult decât jenantă, ținând cont că lacul este public, iar orice zonă privată era dinainte închisă. Andrei m-a sunat în timpul concursului foarte supărat pe acest motiv. L-am temperat și i-am spus că trebuie să meargă mai departe, iar dacă rușii au crezut că, închizând un golf, ne pot afecta, atunci să facă bine să prindă în următorul golf din plan. Nu a trecut mult și m-a anunțat că au prins o știucă de 81 cm.
 
 

Concluzii:

– Peștele-țintă: știuca.

– Atacarea directă a celor mai bune locuri de la antrenamentul neoficial

– O echipă într-o zonă (un mal), iar cea de-a doua în altă zonă cu potențial (pe malul opus). Dacă una dintre zone dădea rezultate bune, cea de-a două echipă avea să o exploateze și ea. De ce? Pentru că șansele câștigării unui astfel de concurs nu sunt la individual, ci cu rezultatele ambelor echipe.

– Contact telefonic la fiecare două ore cu mine. Iar numai în cazuri excepționale în afara acestor două ore prestabilite. Pentru comunicare ne-am cumpărat cartele telefonice locale și am vorbit prin telefoanele aduse de acasă și neblocate de operatorul din țară.

– Schimb direct de informații între echipe la momentul în care prind primii pești pentru informații și detalii suplimentare, cu privire la: locul de pescuit, adâncimea apei, a nălucilor productive și eventual a unui tipar în urma căruia știuca răspunde la modul de animare a nălucilor, fără ca aceste informații să mai ajungă la căpitan (nu căpitanul trebuie să prindă pește).

– Iar dacă era cazul, protejarea locurilor productive cu pește pentru a doua zi de concurs.

În final, ca să înțelegeți cu ce ne-am luptat în Rusia,

toată lumea (ghizi sau pescari) ne-a zis să uităm de locul 1, pentru că este ocupat. Rușii au fost atât de încrezători că iau locul 1 la acest mondial că au inscripționat cupa doar în limba rusă, semn că nu credeau că cineva îi va bate la ei acasă și sunt convins că, mai mult decât atât, nu se așteptau ca România să le sufle trofeul suprem de pe lacul pe care-l cunoșteau cel mai bine.
 
  

Antrenament premergător cu două săptămâni înainte – Rares Boeriu (manager lot)

Știm că o mare parte dintre cei de acasă se așteaptă să postăm poze cu pești prinși la antrenamentele premergătoare campionatului național, dar din păcate nu o putem face! Într-o situație normală o făceam, dar din păcate (sau poate din fericire) strategia ne obligă să nu o facem. Lacul pe care vom concura este extrem de mare, iar specia-țintă se pare că nu o cunosc momentan nici rușii. Ce vă putem spune este că de ieri am devenit încrezători și avem speranțe mari. Targetul setat al echipei naționale este să bată echipa Rusiei, iar asta spune totul. 

Declarație după Mondiale

Iată câteva detalii care nu puteau fi spuse la momentul lor: de la început, știuca a fost peștele-țintă pe baza căruia am construit strategia de concurs. Locurile descoperite în antrenamentele de acum două săptămâni au fost bine cunoscute pe harta generală a lacului, punctate cu numere pe un mal și litere pe malul opus. Rușii s-au trezit prea târziu, iar francezii ne-au ajutat să-i declasăm a doua zi. Oricum, în afară de ruși și belaruși, toate națiunile s-au bucurat sincer de victoria noastră.

 
Declarație antrenament

După trei ore de zbor, o oră de așteptat cu emoție bagajele, o altă oră de căutat șoferul care nu cred că a fost vreodată într-un aeroport și probabil alte patru ore de mers cu mașina distanța exorbitantă” de 160 km (timp în care auzeam cu toții cum ne crește părul), AM AJUNS în Rusia. Konakovo River Club, destinația finală și gazda acestui an a Campionatului Mondial de pescuit la răpitori din barcă cu năluci artificiale. Știu, e un titlu lung, dar așa îi zice la FIPS, așa zicem și noi. E o locație foarte mare și frumoasă pe malul Volgăi, iar organizatorii ne-au pregătit un sector de concurs de 35km lungime și vreo 2km lățime, unde adâncimile variază rapid de la 1la 15m. Punctează șalăul 45cm, șalăul vărgat 35cm, bibanul 30cm, știuca 50cm, avatul 40cm, atât. Prima zi e strict de acomodare, cumpărături, pregătit echipamente, băut Neumarkt și alte activități non-pescuit, pentru că astăzi nu avem voie pe apă. La ora 17 începe ședința căpitanilor, unde o să aflăm cum stăm cu norocul în urma tragerii la sorți a bărcilor pentru prima manșă. Mâine dimineață la 8 începe prima zi de antrenament, când o să apucăm să vedem ce s-a schimbat în ultimele două săptămâni de când am fost la antrenament, pentru că, DA, am fost la antrenament să încercăm să ne creăm și noi un mic avantaj în fața altor națiuni, în afară de gazde, care au avut la dispoziție o viață să se pregătească pentru acest eveniment. Dar asta nu ne sperie, ci, din contră, ne motivează. În principiu, la antrenament am concluzionat că e mai puțin pește decât la noi și e mai mic. Aaa, și nu mănâncă prea bine. Daaar suntem bine pregătiți pentru asta. Ne-am scos din cap peștii mulți și mari pe care îi vedeam prin filmele făcute pe aici. E clară treaba că peștii ăia se prind doar în perioadele mai reci. Totuși rămâne să verificăm teoriile acestea mâine și poimâine, pentru a putea vedea cum răspund peștii la nălucile și strategiile noastre. Vă invităm să fiți alături de noi în următoarele patru zile, în care o să vă relatăm ce facem noi aici în fiecare seară, în principal aici pe blog, plus câteva intervenții LIVE pe Facebook sper eu, la ieșirea echipelor din manșă și alte clipuri din casa Big Brother a echipei naționale a României. 

 
 
 

Antrenament 1

Gata relaxarea, am început antrenamentele oficiale și mare lucru nu s-a schimbat de acum două săptămâni încoace. Peștii sunt tot puțini și mici, va fi foarte greu să se prindă peștele de măsură la campionatul ăsta. Limitele minime sunt extrem de optimiste, dar probabil au la bază o strategie a țării-gazdă pentru pește mare pe locuri mici sau foarte bine știute. Altfel nu-mi explic de ce să pui așa limite mari când toate speciile care se prind au media la o treime din limită. Cine știe ce surprize ne așteaptă la încheierea manșei, nu mare mi-ar fi mirarea ca echipa Rusiei să apară cu niște animale de șalăi sau știuci de pe cine știe ce cotețe. Dar să sperăm totuși că nu au surprize de genul ăsta în program.

În dimineața asta am dat nas în nas cu frigul rusesc, 7 grade – adică temperatura la care lui Gyorg nu mai funcționează diferite funcții locomotorii. Așa că după micul dejun am venit toți înapoi la cabană să ne luăm Mammut-ul pe noi, Buff-urile și palinca, iar apoi am plecat la marină, unde ne așteptau bărcile și stewarzii. Ieri, la ședința tehnică am realizat că bărcile puse la dispoziție de organizatori sunt împărțite în două grupe, cu motor electric și fără și fiecare națiune trage la sorți câte o barcă din fiecare grupă. Sunt toate OK de pescuit, inclusiv cele fără electric, cu condiția să nu bată vântul. În plus față de bărcile de la organizatori, am mai închiriat una, ca să putem acoperi cât mai multă apă și astfel identifica sau exclude zone de pescuit. Pescuitul nu e strălucit, dar asta e deja obișnuința pentru Campionatul Mondial, în schimb vremea e super, pentru că temperaturile sunt de maxim 20-22 grade ziua. Știm că acasă vă topiți, dar stați liniștiți, noi suntem bine. Și tot legat de subiectul ăsta, dimineața la 9, când nu cred că erau 12 grade afară, în fața noastră au ieșit dintr-o casă un tată și două fetițe de maxim 8 ani, în costume de baie, și s-au aruncat direct în Volga la o bălăceală în familie… iar noi nu dădusem încă nimic jos de pe noi.

Sesiunea de antrenament durează la fel ca și manșa, 8 ore, de la 8 la 16. Apoi la 17 a început ședința căpitanilor, unde am tras din nou la sorți bărcile pentru mâine (vedem mâine cum sunt), iar la 18 a început festivitatea de deschidere a Campionatului Mondial. Toate națiunile au mărșăluit pe terasa de pe malul râului, cu imnul pe fundal. De remarcat anul acesta câteva surprize în rândul participanților: Anglia și Irlanda lipsesc nemotivat, iar Ucraina lipsește și ea, motivând absența prin agresiunile militare aduse de Federația Rusă asupra țării lor”. La capitolul prezențe, un nou stat se alătură participanților pentru prima dată în istoria celor 10 ediții de CM susținute de FIPS, Statele Unite. Iar noi nu am putut decât să îi felicităm.

Mâine urmează o nouă zi de antrenament, în care vrem să abordăm puțin diferit partida și în urma informațiilor culese în antrenament, și în urma partidei de astăzi. O să încercăm să pescuim câte puțin la toate speciile, în funcție de zonele pe care ni le-am stabilit și de comportamentul ciudat al peștilor care, cel puțin în teorie, trebuiau să se hrănească mai intens. Totuși, revenind la temperaturi, aici cel mai cald e 30 de grade și aia pentru câteva zile pe an. În rest, e diferență de vreo 10 grade față de noi, iar iarna nici n-are rost să ne gândim ce temperaturi sunt. Așadar, e posibil ca peștii să aibă comportamentul diferit la 18 grade în apă aici, față de 18 grade în apă acasă. Dar asta o să stabilim mâine. La fel și strategia de concurs pentru prima manșă de sâmbătă.

 
 
 
 

Antrenament 2 

Seara am făcut strategia finală de concurs pentru prima manșă. Echipa România 1, formată din Eugen German și Cristi Dragotă, și echipa România 2, formată din Robert Boanță și Andrei Sava, vor pescui zonele cele mai productive de pe ambele maluri, în așa fel încât să fie relativ aproape unii de alții, astfel încât, dacă una dintre echipe reușește să prindă mulți pești, să o poată chema și pe cea de-a doua, și în același timp să se acopere o zonă cât mai mare. Din aprecierile noastre, manșa se va câștiga cu 6-8 pești maxim. Un localnic ne-a spus că pe una dintre echipele-gazdă nu are cum să le bată nimeni din lume niciodată, pentru că ei trăiesc pe malul lacului și pescuiesc 90% numai aici. Și că vor pescui cu siguranță după șalău, dar vor avea și știuci mari printre ei. De curiozitate, m-am uitat eu prin fișierele sonarului pe care îl aveam în barcă și din istoric am aflat că au fost șterse 1371 de waypoint-uri și un fișier cu harta batimetrică. Așadar, cu siguranță localnicii pescuiesc mult la șalău și teoria cu sacoșa mixtă e foarte plauzibilă. Dimineața la ora 7 băieții erau deja la bărci cu toate echipamentele puse la punct. Erau treziți de pe la 4 jumătate să verifice încă o dată totul în cel mai mic detaliu. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării, niciun cârlig nu rămâne neascuțit, nicio strună neverificată, nicio frână nereglată. Suntem țiplă!

Startul s-a dat în patru subgrupe de câte șapte bărci, fiecare subgrupă la interval de 3 minute, cu interval de 10 minute între prima grupă și a doua. Iar noi, cei de pe mal, luăm legătura cu cei din bărci o dată la două ore. La momentul acesta au trecut două ore din prima manșă, dar din păcate detalii multe nu vă putem spune despre ce se întâmplă pe apă, pentru că spionajul între echipe este mare. În principiu, suntem în grafic, nu stăm bine, dar orele bune de hrănire a peștelui încă nu au sosit. Dar și când vin… Hai România!

 
 
 

Manșa 1

Sesiunea de antrenamente a luat sfârșit și a venit momentul ca tot ceea ce am învățat în cele șapte zile de pescuit pe acest lac să punem în practică. În ultima zi de antrenament am avut ca target confirmarea unor zone pe care am avut rezultate zilele trecute, restrângerea nălucilor celor mai productive și verificarea finală a echipamentelor. Totul a fost pus la punct în cel mai mic detaliu, de la poziția minciogului în barcă și până la ordinea în care echipele noastre vor aborda locurile cu potențial. La ședința căpitanilor de ieri am avut muncă grea de dus. S-au tras la sorți bărcile de concurs pentru fiecare națiune. Patru dintre țările participante au avut bărci proprii, iar restul au fost puse la dispoziție de organizatori și s-au împărțit în două grupe: cu motor electric și fără motor electric. Apoi în ordine aleatorie, fiecare națiune a tras câte o barcă din fiecare grupă. Noi am fost singura națiune care a avut o singură barcă proprie pe care am închiriat-o de la un localnic, evident echipată cu motor electric. Pentru ea am primit numere de concurs la prima ședință și strategia noastră a fost ca, după tragerea la sorți, să păstrăm două bărci cu motor electric, așa cum au și celelalte patru națiuni care au venit cu bărcile de acasă. Surpriza a venit când am predat fișa cu echipele și bărcile lor pentru prima manșă, când am fost anunțați că nu avem voie să folosim acea barcă închiriată în concurs, sub pretextul că aceasta era acceptată doar pentru antrenament. După lungi discuții, am căzut totuși la un compromis cu organizatorii și am tras la sorți încă o dată, una dintre cele două. Iar cum căpitanul nostru e băftos de fel, a tras barcă bună și astăzi ne putem bate de la egal la egal cu favoriții competiției, chit că ei au motoare de 200 de cai. Astăzi! Căci pentru mâine trebuie din nou să tragem la sorți și sperăm să avem noroc încă o dată.

Manșa 2

 
Ziua întâi de Campionat Mondial a fost per total un succes pentru echipa noastră. Am început în cele mai bune două zone identificate în antrenamente, pe care băieții noștri le-au tocat minuțios. Emoțiile de pe mal au fost probabil mai mari decât cele din bărci, mai ales în condițiile în care am hotărât împreună să nu comunicăm decât o dată la două ore. Perioadele dintre telefoane păreau interminabile, dar fericirea care urma după contact a făcut așteptarea să merite. În primele ore, Eugen și Cristi punctaseră cu un biban, iar Robert cu Andrei, cu două știuci. Apoi, de la un telefon la altul, atacurile s-au înmulțit la ambele echipe, singura diferență fiind pur și simplu de șansă. Șansa de a avea la capătul firului o știucă peste 50cm. În medie, fiecare echipă a prins câte 20 de știuci, doar că unele au trecut de limită și altele nu, deși zonele semănau în conformație. Apa mică, iarba și lanseurile aproape de mal și foarte precise au făcut diferența. Cele mai productive năluci au fost spinnerbaiturile double willow și oscilantele Rublex Eira 24g cu care Robert a reușit să aducă la barcă și captura concursului de până acum, o știucă foarte mare pentru acest lac ‒ 81 de centimetri.

Singurii care ne-au devansat în clasament a fost membrii echipei Poloniei, care probabil au identificat și ei niște zone similare de știucă, dar care fie au avut alte năluci, mai selective, fie au avut noroc să aibă pești mai mari pe locuri. Surpriză mare a făcut Belarus, care a punctat în clasament numai cu șalău cu ambele echipe, acasă la ruși, care au prins doar un singur șalău și, în rest, știuci. Dar cu o echipă care a prins doi pești și una cinci pești, s-au tras în jos destul de mult, clasându-se doar pe locul 4 pe națiuni. La ședința căpitanilor de ieri am avut din nou noroc la tragerea la sorți a bărcilor pentru a doua manșă cu Gyorg norocosul, care a tras cu sânge rece o barcă cu motor electric pe bot. Motor care o să ne ajute fantastic în manșa a doua. Se pare că ziua de ieri a fost una cu noroc și în barca Robert Boanță și Andrei Sava, aceștia prinzând, așa cum vă ziceam, cea mai mare știucă din manșă, precum și o știucă la fix ultimul lanseu care a urmărit spinnerbaitul lui Andrei până lângă barcă. Astăzi e o nouă zi. Condițiile meteo s-au schimbat destul de mult, a început să bată vântul mai serios și cerul e înnorat. Chestie care din punctul nostru de vedere, al celor care stăm pe mal și ne roadem unghiile, e un lucru bun pentru comportamentul știucii.

Dimineață, băieții au plecat încrezători în forțele lor, fără a fi totuși prea relaxați. Suntem cu toții conștienți că nu e nimic jucat și că manșa de astăzi o să fie una și mai grea, atât din punct de vedere tactic, cât și psihologic. Noi nu avem altceva de făcut pe mal, decât să așteptăm și să ne facem bagajele, căci la noapte trebuie să plecăm către aeroport. Dacă vreți să fiți la curent cu rezultatele finale, urmăriți pagina de noastră de Facebook, unde o să postăm cât putem de repede situația de după manșa a doua.

 
 
 
 

Final

Ziua de duminică, 3 septembrie 2017, a fost sigur cea mai lungă și una dintre cele mai frumoase zile din viața mea. Minutele păreau ore și orele, zile, iar așteptarea telefonului din două în două ore a fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care a trebuit să le fac vreodată. Băieții au început bine manșa, ambele echipe punctând în primele două ore, un lucru excelent pentru moral. Apoi însă au urmat câteva ore în care Robert cu Andrei ne dădeau vești din ce în ce mai bune, dar Eugen cu Cristi nu reușeau să treacă de acea primă știucă adusă la barcă în primele ore din manșă. Cafelele se numărau în litri, țigările, în pachete, iar degetele nu mai aveau de mult unghii. Ultimul contact cu ei l-am avut la ora 14 și, când ne-au transmis că au doar una, inima ni s-a făcut cât un purice, însă nu ne-am pierdut speranța nicio clipă. Diferența de pești era destul de mare între echipe și aveam nevoie ca ambele echipe să prindă, pentru a spera la podium. Zonele pe care băieții le pescuiau erau foarte similare, doar că una ținea 10% pești punctabili, alta, 50%. După ultimul telefon a rămas că Andrei și Robert se dau la o parte și lasă golful respectiv liber pentru cealaltă echipă, pentru a încerca să scobească câteva știuci. Ce nu știam noi însă era ca echipele vorbiseră cu vreo oră înainte treaba asta, iar la momentul când noi vorbeam cu ei, aveau trei pești, nu unul. Eugen cu Cristi au vrut să ne facă o surpriză frumoasă, fără vreo intenție de a ne îmbolnăvi de vreo boală cardiacă… Între timp aflăm de la Sava că stewardul lor i-a spus că cealaltă echipă a noastră are trei pești prin sms, apoi că patru pești ne bucurăm toți, dar nu ne venea să credem aproape deloc. Informațiile se băteau cap în cap și noi știam sigur doar ce aflasem de la Cristi. A venit momentul să părăsim cabana și să mergem la finish, să așteptăm echipele. Așa am aflat că Rusia stă foarte bine cu ambele echipe, dar și că Belarusul stă foarte rău. De polonezi nu știa nimeni nimic.

Încep să apară bărcile și aflăm că prima echipă a Poloniei are la fel ca și Robert cu Andrei, nouă pești, și după ce căutam prin fișe să vedem exact care echipă dintre cele două era respectiva, ne apucă emoțiile. Sunt fix cei care se clasaseră pe primul loc ieri. Apare și fișa și ne dăm seama că nu avem cum să câștigăm manșa, polonezii aveau un singur pește de 50+, restul începeau numai cu 6. Între timp mai vin bărci și aflăm de Franța că are 5 la o echipă, din care una mare, chestie de care eram conștienți că ne ajută mult, având în vedere că rezultatul lor din prima manșă nu era prea bun. Ne ajută că băteau echipele cu care ne băteam noi.

Gyorg tot încerca la Cristi, el tot zicea că nu îi merge casca și nu se aude nimic. Noi leșinam pe mal și nu știam încă dacă sunt 1, 3 sau 4 știuci la ei în barcă. Însă sigur era că avem podium la individual. Apare echipa a doua a Poloniei și când vedem fișa nu ne putem ascunde în niciun fel bucuria ‒ aveau un singur pește pe fișă. Iar noi am urlat cât am putut, pentru că în momentul ăla am știut că, după atâta muncă, avem sigur podium și pe națiuni. Întrebarea cea mai mare era acum, cât de bine stăm? Aveam doar de trecut un mic obstacol… Rusia. Auzisem că ambele echipe stau foarte bine, dar nu știam dacă le e suficient să recupereze cele 8 puncte diferență la general. Apare și a doua noastră echipă și dă-i și urlă de pe mal… Cristiiiii!! Eugeeen!! Nimic… îi vedeam că se uită ba la noi, ba în jos și țineau ceva în mână. În capul meu am zis că se uită pe fișă, să vadă centimetrii și că fac calcule, iar asta însemna că au prins. Da de unde? Ei stăteau cu camera mea în mână, ne filmau pe noi din barcă și nu se uitau la noi, ca să nu îi trădeze zâmbetul. Cristi, câte aveți?”, îl întreb eu când se lipește barca de ponton. Una una peste… una peste alelalte 3.” DE-LIR! Acela a fost momentul în care toată presiunea din manșa aia am eliberat-o prin cel mai zgomotos urlet pe care l-am avut vreodată în viața mea. Și eu nu urlu, ever.

Am plecat apoi în marină să ne ajutăm colegii să-și strângă echipamentele din bărci și MĂCAR tot așa și pe națiuni. Toți eram cu gândul la aur, dar nimeni nu îndrăznea să o zică cu voce tare., pe drum făcând toate calculele posibile și imposibile cu informațiile pe care le aveam. 100% aveam argint la individual Ce a urmat la reîntâlnirea cu colegii nu pot să vă descriu în cuvinte. Îmi dau lacrimile de fericire chiar și acum, în timp ce vă scriu aceste rânduri. Pe scurt, am plâns toți și ne-am bucurat ca niște copii, pentru că știam ce am realizat împreună. A fost cu atât mai frumoasă victoria, pentru că am așteptat doi ani după ea, pentru că anul trecut în Irlanda, exact în aceeași formulă, pierdusem totul după a doua zi, căzând de pe un detașat loc 1 pe locul 4, la câteva puncte de podium.Au urmat apoi împachetările, așteptările rezultatului oficial care ne-a confirmat un loc, un loc 2 la individual plus cireașa de pe tort, un loc 1 pe națiuni, iar apoi festivitatea de premiere. Totul culminând cu intonarea imnului României de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, un moment pe care îl doresc tuturor să și-l facă un țel în viață. E un adevărat tratament pentru suflet și o trăire ce leagă o echipă, definitiv și permanent.

Drumul înapoi a fost extrem de obositor, am dormit puțin spre deloc toată noaptea și în avion, la fel. Dar ceea ce a urmat după aterizare ne-a umplut inimile cu bucurie. Știam că sunteți alături de noi de acasă, știam că trăiți la fel ca și noi momentele de așteptare, știam că vă doriți victoria la fel de mult ca și noi. Ce nu știam însă e că într-o după-amiază de luni vă puteți mobiliza într-un fel atât de frumos într-un timp atât de scurt. Ne-ați așteptat la aeroport, ne-ați scăldat în aplauze și ne-ați îmbrățișat sincer. Chestia asta pentru noi înseamnă enorm! Înseamnă că tot ce facem noi nu e lucru mic și acum pot să spun cu mâna pe inimă că toată munca, timpul, oboseala și banii investiți în asta merită. Mulțumim pentru această primire, băieți! Ați fost minunați! Aceasta este familia LRS. Acesta este rodul muncii noastre ca entitate, de 11 ani de competiții interne, iar câte puțin din fiecare cupă și medalie câștigate acolo vi se datorează vouă, la fiecare concurent în parte. 

 

Special thanks

Mulțumim, Iulică Târnăcop, care a venit pe banii lui să pună umărul la treabă. Mulțumim, David Neacșu, care, pe lângă faptul că a fost unul dintre cei mai mari sponsori al lotului inițial, apoi a suplimentat bugetul nostru și în final a venit cu noi acolo să ne ajute, să ne îmbărbăteze și să ne poarte noroc.

Mulțumim soțiilor noastre pentru înțelegere, susținere și încurajare, toate necondiționate. Fetelor, deși nu recunoaștem asta suficient de des, sunteți cel mai de preț și mai mare sprijin al nostru.

Mulțumim NEUMARKT, HIMALAYA, DIGI, HERAKLES, RAPTURE și RELAX. Fără sprijinul vostru această performanță nu ar fi existat. Rezultatele bune au în spate, pe lângă efort fizic, un mare efort financiar. Avion, cazare, bărci, mașini, echipamente, toate costă, iar fără ajutor extern efectiv nu se poate. Mai ales în condițiile în care mergem la fiecare ediție de Campionat Mondial cu gândul la podium, nu doar la bifat prezența. Iar pentru asta e nevoie de antrenamente, chestie care dublează costurile. Iar fără antrenament, în ziua de azi e aproape imposibil să vii acasă cu o medalie. E important să știi că ai pe cineva aproape de la început, pe care să te bazezi an de an și care înțelege aceste aspecte. Ar fi foarte bine dacă pe lângă aceste branduri puternice am aveam și altele care să înțeleagă necesitățile performanței și să fie decise să ajute la dezvoltarea unui parteneriat de durată. În momentul de față suntem una dintre puținele națiuni cu pretenții constante la podium care nu are bărci proprii. Una e să pescuiești din barca ta, alta e să fii nevoit să tragi la sorți din niște bărci nu tocmai ideale. Factorul noroc trebuie îndepărtat cât mai mult posibil și mers acolo pe chestii sigure.

Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumim și prietenilor Sergiu și Irina, frați de-ai noștri basarabeni, cu care ne-am întâlnit acolo și care ne-au ajutat enorm să comunicăm cu cei de acolo. Fără ei, totul ar fi fost mult mai greu.

Cam aceasta a fost a 10-a ediție a Campionatului Mondial de pescuit la răpitori din barcă cu năluci artificiale. EchipaLucian Constantin, Andrei Sava, Robert Boanță, Eugen German, Cristian Dragotă, Petre German și subsemnatul Rareș Boeriu vă mulțumește încă o dată tuturor pentru susținere și credem cu tărie că acest rezultat este doar începutul unui lung drum de succese. O să vedeți.

 
 
 
 

Andrei Sava – Campion Mondial

Aș vrea să încep cu începutul, și anume momentele-cheie care m-au făcut să mă dedic întru totul pescuitului la răpitori. Un mic preambul, dacă vreți. Primul moment care a declanșat de fapt totul este o lansetă Shakespeare de 1,98 m, pe care am primit-o de la un amic de-al lui taică-meu, Ioani (cred că așa se scrie), venit din SUA, alături de o mulinetă și o trusă de twistere. De îndată ce am aflat pentru ce este acea lansetă, anume pescuit la răpitori cu artificiale, am început să experimentez, observând că prind pești mult mai mari decât prindeam până în atunci. De acolo n-a mai fost cale de întoarcere. 

 

Alt moment important a fost apariția revistei Aventuri la Pescuit, pe care și acum îmi aduc aminte cum o răsfoiam până se încrețeau paginile, în vremea când informațiile despre pescuitul la răpitori erau puține spre deloc, pe vremea dial-up-ului, când o pagină de internet se încărca în minute bune. 

Un alt astfel de moment a fost când l-am cunoscut pe Ștefan Tudose (fost președinte LRS și fost președinte de club WSB), care este un spirit foarte competitiv, o personalitate de tip A, ca și mine de altfel. Și acum îmi aduc aminte prima noastră întâlnire de la OMV-ul de pe Banu Mărăcine din Arad, unde ne-am întâlnit să ne arătăm ce voblere am creat (pe vremea când se găseau extrem de puține modele pe piața din România)... Nu-l cunoșteam pe Ștefan decât de la telefon, nu-l mai văzusem niciodată și în ziua aceea mi s-a părut cea mai ciudată persoană pe care am cunoscut-o, dar a fost întâlnirea care, dacă nu ar fi avut loc, Clubul West Spinning Brigade nu ar fi existat probabil niciodată. 

Un alt moment decisiv în realizarea mea ca pescar de competiție, rodbuilder și om de media în pescuitul românesc, pe care tatăl meu nu-l conștientizează, a fost că tatăl meu mă certa tot timpul că nu o să pot să îmi câștig traiul din pescuit și că o să se aleagă praful de mine. Ei, uite că nu s-a ales praful și fac ce-mi place, pentru că asta am vrut să fac, chiar dacă a trebuit să fac cinci ani de facultate înainte să pot să fac ce-mi place, dedicat. Cu asta pot să spun că tot ce mi-am propus în viață și mi-am dorit cu adevărat am realizat mai devreme sau mai târziu, indiferent de părerea celor din jur.

 
 
 
 

Fast forward 2006... Spiac Adrian & Ștefan Tudose se duc la primele concursuri ‒ un alt eveniment fără de care WSB nu ar fi existat, care-mi povesteau după fiecare concurs cât este de spectaculos, câte înveți de la concursuri, e ceva ireal pentru un pescar...La finele lui 2006 ne întâlnim: Spiac, Mihuță, Tudose, eu și Adelin, în mansarda socrului lui Ștefan, pentru a pune bazele clubului WSB, ne-am îmbătat și am făcut praf o lansetă Sakura, la vremea aceea top of the line.

2007 – primul meu an de participare în competițiile din cadrul Turneului Aventuri la Pescuit 2007, cu prima etapă pe Ghioroc, etapă organizată de clubul nostru. După un an dificil în care am făcut maxim de sacrificii pentru a ajunge la aproape toate etapele în afară de Gostilele, am reușit să termin pe locul 4 (nici nu știam că sunt un pescar atât de bun :D), ajungând în lotul național pentru 2008, când am participat la Campionatul de Pescuit din Barcă la Bass Lago di Garda, Italia, unde am terminat pe locul 4 pe națiuni... fiindu-ne furat (și o spun cu toți dinții) locul 3, fiind prima oară când România participa într-un format atât de serios la un campionat mondial. Nu mai intru în detalii de ce și cum, dar România, dacă avea mai multe „cojones” la acea vreme, termina acel campionat pe locul 3.

După care a urmat o curbă descendentă, cred și pentru că nu am putut să mă dedic întru totul competițiilor, fiind puțin depășit atât financiar, cât și ca timp pe care-l aveam disponibil la ora aceea. A urmat o pauză din 2012 până în 2015, când am revenit în echipă cu Robert Boanță, naș de nuntă și botez, care înainte de prima noastră etapă îmi spunea că sunt multe echipe cărora le este frică de noi. Încă nu-mi aduc aminte dacă glumea sau vorbea serios, dar după prima etapă la știucă în Delta Dunării, unde am urcat pe locul 3 pe podium cu o singură zi de antrenament, și încă două clasări pe locul 1, mi-am dat seama că nu glumește... mai ales că deja au început să umble zvonuri că este imposibil să ai trei podiumuri la trei etape consecutive... este clar, trebuie că „furăm”... Reușim să devenim campioni naționali în 2015, urmând ca în 2016, cu camere de filmat montate pe barcă să demonstrăm tuturor că zvonurile nu sunt adevărate, mergând la aproape toate etapele atât la antrenament, cât și la concurs, obținând o clasare mai mult decât onorabilă, și anume vicecampioni naționali în 2016, cu toți peștii punctabili filmați și publicați, rămânând în lotul național care avea să se deplaseze în 2017 la mondiale. 

Mondialele din 2016, Irlanda, Lough Ree. Doar în Rusia cred că am fost mai focusat decât în Irlanda, dar în Irlanda am tras fizic ca niște hamali, lucru care nu ar mai trebui să se întâmple la niciun campionat mondial la care participăm. Zilnic, atât la antrenamente, cât și la concurs am cărat trei baterii a câte 40-60 kg fiecare la bărci și trei motoare termice și două electrice, pentru a putea participa în condiții cât de cât omenești la acest concurs. Chiar și așa, și cu motoare de 20 CP aduse de acasă, nu reușeam să depășim 13-15 km/oră cu cele mai bune bărci pe care le-am găsit de închiriat în Irlanda. Ajungeam aproape pe întuneric la cazare frânți, dar cu voie bună, plini de optimism, așa cum trebuie să fie o echipă. 

După prima zi reușim o clasare pe 1 la individual, cu cele mai multe știuci prinse în concurs, aproape dublu comparativ cu următoarea echipă (22 de știuci), și 1 pe națiuni... A doua zi, știucile și-au schimbat comportamentul și cei 13-15 km/oră cu cât puteam să ne deplasăm cu bărcile și-au spus cuvântul în rezultatul final din această zi... în care, la câte locuri bune mai aveam de explorat, vă spun sincer nu ne mai ajungea nimeni din urmă. Nu doresc niciunei echipe care va mai participa la mondiale astfel de clipe. Și acum, când mă gândesc, am un regret fantastic că nu am putut să ne permitem să mergem cu bărcile noastre în Irlanda... Dar asta a fost și să sperăm că nu se va repeta NICIODATĂ.

 
 
 
 

Și acum să revenim în prezent

Acum, când mă gândesc, și-mi aduc aminte de primele două zile de antrenament, mă ia cu amețeală. A fost nevoie de două zile să ne finisăm și să îi intrăm sub piele lacului pe care avea să se țină Campionatul Mondial din Rusia. Iar cu fiecare zi care trecea deveneam din ce în ce mai încrezători, cu toate că probabil toți au crezut că va fi un concurs de șalău. Noi am realizat că pentru a prinde șalău aici trebuie să ai cartografiat lacul foarte bine și să ai cel puțin 20 de puncte pe care să poți să mergi să le bați la șalău, lucru imposibil de făcut în 4-5 zile de antrenament pe un lac mai lung decât Bicazul și pe alocuri mai lat decât este Săruleștiul de lung. Este cu siguranță și strategia pe care s-au gândit rușii s-o aplice, pentru ca celelalte echipe să nu aibă șanse egale.

Acum, când mă gândesc, cred că am avut cea mai rudimentară trusă de știucă din viața mea pentru zilele de antrenament de la acest concurs. Dar a fost suficient cât să ne facem o idee cu ce trebuie să revenim înarmați: oscilante grele și spinnerbaituri double willow.

Eu, atât la antrenamente, cât și în concurs, am prins cel mai bine la spinnerbaituri double willow (două palete de tip salcie) de 10 și de 14 g, cu palete puțin supradimensionate (comparativ cu ce se mai găsește la noi pe piață), am schimbat două-trei lansete și două mulinete pentru a-mi finisa echipamentul cu care aveam să pescuiesc în concurs. Acel fine tunning pe care-l faci de la o zi la alta, prin schimbatul atât al nălucilor, firelor, lansetelor, mulinetelor, cât și al tehnicii, pentru a fi cât mai eficient, pentru a prezenta cât mai bine năluca pentru acea situație specifică, pentru a rata cât mai puțini pești și pentru a pierde cât mai puțin timp între lanseuri sau pentru a strica cât mai puține lanseuri când pescuiești în iarbă, în cazul de față.

Colegii, în schimb, îndeosebi Eugen German și Cristi Dragotă, au prins cel mai bine la oscilante grele din care aveam la antrenamente foarte puține la noi, lucru care evident s-a schimbat când am revenit pentru concurs. Diferența dintre oscilante și spinnerbait era că oscilantele nu se pretau celor mai eficiente prezentări când pescuiai în vegetație sau când te apropiai de stuf, acolo spinnerbaiturile și gumele sunt fruntea, dar cum numărul rateurilor la gume pe offset este mult mai mare decât la spinnerbait, alegerea a fost una foarte simplă, asta și pentru că acopereai mult mai multă apă cu un spinnerbait.

La antrenament, știucile le găseam și în afara vegetației și chiar în zone mai bătute, lucru care s-a schimbat în ziua de concurs, când știucile s-au băgat adânc în stuf, probabil mânate de vânzoleala de pe apă și de vântul puternic.

Jos pălăria în fața lui Petre German, care i-a cedat locul de titular lui Cristi Dragotă, asta pentru că, cu toate că a prins foarte multe știuci în antrenamente, nu a reușit să prindă niciuna punctabilă, considerând că acest concurs fie nu este pe mâna lui, fie este un semn... Nu știu câți dintre noi ar fi făcut acest lucru.

Poate ar fi bine să menționez că un alt factor care ne-a scos în 2017 campioni mondiali este faptul că am participat în aceeași formulă ca și anul trecut și la acest campionat mondial, o echipă deja sudată, care știe să comunice, care a învățat din greșelile de anul trecut și a făcut tot posibilul să le depășească în 2017: Gyorg (Lucian Constantin), căpitan, Rareș Boeriu, manager, om de media, trezorier, Eugen German, Petre German, Robert Boanță, eu ‒ ca titulari, plus Cristi Dragotă.

 
 
 
 

Tehnica de concurs

Trebuie să menționez întâi că în zilele de antrenament oficial (cele două zile de dinainte de concurs) am bătut câmpii, pentru a nu da de bănuit că știm unde sunt peștii. Am prins doar două știuci punctabile, doar pentru a ne convinge că peștii sunt acolo unde credem noi că sunt, dar nicidecum pe locurile cele mai bune.

În concurs, încă de la prima oră mi-am dat seama că știucile și-au schimbat comportamentul. Nu mai aveam atacuri pe prezentări sacadate cu zvâcnituri. Știucile le prindeam pe trasee mai liniare, cu pauze pe ici, pe colo. Întâi am prins la oscilanta Rublex Eira de 24 g, pe care o pescuiam unde vedem bine traseele printre ierburi, după care a început măcelul la spinnerbait. La oscilantă mulinam în așa fel încât oscilanta să nu se învârtă în jurul axului cu accelerări ajutate de mulinetă, cu pauze, unde lăsam vârful lansetei puțin în urmă, în așa fel încât oscilanta să cadă fie mai repede, fie pe o traiectorie inversă, înspre știucă, dacă era cazul.

În ce privește spinnerbaiturile, le folosesc pe cele confecționate de Răzvan Mihuță, cu sârmă groasă, care rezistă infinit mai mult abuzului știucilor, comparativ cu orice se găsește la momentul de fată pe piață. Prefer să folosesc un spinnerbait până aproape că nici forma plumbului nu se mai recunoaște, decât să le tot schimb din cauză că nu rezistă abuzului. La spinnerbait mulinam liniar cu accelerări ajutate de vârful lansetei și mulinetă, urmate de pauze, dar nu pauză ca în pescuitul șalăului la jig, ci pauze cu firul întins, pentru a păstra cât mai mult din evoluția paletelor (unul dintre motivele pentru care prefer paletele puțin supradimensionate – fac căderea mai lină), încercând să păstrez spinnerbaitul cât mai aproape substrat, indiferent că era brădiș, nufăr sau trestie. Mai bine de atât nu pot să vă explic cum le-am folosit, dar cert este că asta a funcționat cel mai bine.

Important, indiferent că pescuiam cu spinnerbait sau cu oscilantă, era să evoluăm năluca cât mai aproape de substrat, chiar dacă pescuiam în apă de 1-1,5 metri, pentru că știucile nu se ridicau din substrat după nălucile noastre. Toate știucile erau pline de paraziți și lipitori, semn că stăteau aproape nemișcate printre ierburi, lipite de substrat. După ce am pescuit o zonă cu nuferi și cu vegetație întinsă pe câteva sute de metri în fața peretelui de trestie, am început să pescuim zone unde această vegetație fie lipsea, fie era nesemnificativă, pescuind în toate cotloanele, cât mai adânc posibil în stuf cu spinnerbait. Din ce ne-am dat seama, cotloanele cele mai izolate au ținut cel mai mult peste, probabil pentru că erau nepescuite.

Asta am făcut două zile la rând, a doua zi, cu vreme favorabilă (nori și vânt), am putut să pescuim și peretele de stuf din zona cu vegetație abundentă unde am pescuit în prima zi, unde apa era mai mică, iar soarele din prima zi a inhibat știucile din acest loc. De aici în a doua zi am scobit șase știuci, exclusiv la spinnerbait, prinzând în proporție de aproape 100% știucile punctabile care ni s-au prezentat. Spun aproape 100%, pentru că, de exemplu, după una dintre știucile cu care am punctat ne-am întors de două ori până să reușim să o prindem, o știucă de 54 cm. Ziua precedentă ne-am dat seama că, dacă revenim după 20-30 minute la o știucă care a atacat, putem să o capturăm și pe aceasta. Și așa am făcut cu toate știucile care au atacat și au părut punctabile. Practic nu am lăsat aproape nimic în urma noastră. 

Emoții și armonie în echipă/echipe

Emoțiile celei de-a doua zi au fost de nedescris. Una dintre puținele zile, în afară de înmormântări, când vezi oameni în toată firea cu lacrimi în ochi, de această dată de fericire și extaz. Unul dintre cei mai emoționați a fost Petre German, care a îndrăznit să-i cedeze locul lui Cristi Dragotă. Ăsta a considerat că a fost cel mai bun lucru pentru echipă, pentru lot. A simțit că nu era 100% pe mâna lui și a preferat să-și cedeze locul. Nici nu pot să-mi imaginez ce era în inimile celor de pe mal, cum așteptau să le dăm de știre cu ce-am mai făcut... Au făcut cărare prin complex de cât s-au plimbat la cameră ori de la cameră la pontonul unde erau strânși căpitanii. Eu, personal, pot spune că singurele momente când am trăit emoții asemănătoare au fost la cererea în căsătorie și la nașterea primului meu copil. 

Sponsori

Din păcate, o participare la un asemenea nivel necesită sponsori de încredere, care să poată susține o echipă în format complet, cu bani, echipament și tot ce au nevoie concurenții pentru o astfel de deplasare. Fără ei această deplasare nu ar fi fost posibilă. Cred că este prima participare la un campionat mondial la care nu s-a simțit nicio lipsă, nici pe partea de echipamente, nici pe partea de bani necesari pentru cazare, mașină, bărci, ghizi și ce alte nevoi au mai fost. Pe această cale doresc să le mulțumesc tuturor sponsorilor care au susținut echipa care a reușit să se întoarcă cu titlul de campioni mondiali taman din Rusia, sau „Mama Rusie” cum preferă rușii să o numească: Neumarkt, care susține din 2011 acest fenomen, Himalaya, care anul acesta a oferit echipei naționale atât cel mai bun echipament din istoria LRS-ului, cât și susținere financiară și morală (care a fost foarte importantă), chiar acolo unde contează, de la David Neacșu, Relax Spinning Expert, Herakles, Rapture și BUFF, pentru extraordinarele BUFF-uri cu care a echipat lotul național din 2017. De asemenea, doresc să îi mulțumesc și sponsorului personal Normark România, care m-a susținut în campionatul intern, fără de care probabil cele de mai sus nu ar fi fost posibile. 

David & Iulică

Iulică este deja în al doilea an în care însoțește lotul național pe banii lui în deplasările la campionatul mondial, unde a făcut tot posibilul să ne ajute trup și suflet. Mulțumim, Iulică!

David Neacșu, proprietar Himalaya.ro, a ținut morțiș ca, pe lângă ajutorul financiar și echipamentul de excepție oferit, să ne însoțească în Rusia, unde, pe lângă faptul că ne-a susținut moral, a mai și făcut entertainment pentru lotul național. Mare om, mare caracter! Mulțumim, David!

Hai, România! Este primul capitol dintr-o serie de reușite care vor urma în pescuitul la răpitori de competiție.

 
 
 
 
EUGEN GERMAN - Campion Mondial : Când știucile vor jos!

Știucile mâncau jos, nu prea erau dispuse să se ridice, iar atacurile nu erau așa cum suntem noi obișnuiți, la vedere, „cu valul în cap”. Mi-e greu să spun dacă mâncau prost sau se hrăneau așa din precauție, din cauza faptului că lacul era extrem de pescuit.

În prima manșă am prins pescuind cu oscilante, cu lanseuri lungi și extrem de precise, lăsând lingura să cadă milimetric la baza stufului. Dacă zona era curată, fără plante, recuperam lingura lent, cu pulsații din vârful lansetei, pentru a o menține în apropierea substratului. Dacă zona din fața stufului era invadată de iarbă, recuperam lingura agresiv, cu jerkuri puternice, pentru a penetra vegetația, urmate de stopări, pentru a reveni aproape de substrat. Acesta e motivul pentru care am ales să pescuiesc cu ES, o oscilantă îngustă, care se strecura mai ușor printre plante decât modelele mai late.

În manșa a doua, știucile punctabile le-am prins pescuind total diferit: cu spinnerbait cu palete salcie-salcie, cu lanseuri scurte, cât mai adânc în intrândurile din stuf sau în ochiurile dintre nuferi, metodă folosită în prima manșă de Andrei și Robert. Recuperarea era mai puțin agresivă, spinnerbaitul fiind prin construcție o nălucă mai mult reactivă decât oscilantă. Recuperarea era urmată de pauze, pentru a permite spinnerbaitului să coboare; căderea era una controlată, cu firul întins, năluca având astfel o evoluție în diagonală, fapt ce menținea paletele permanent activate.

 
 
 
 
O să încerc să profit de acest fapt pentru a așterne și în acest colț de pagină câteva rânduri pe care cu siguranță le voi reciti cu mare plăcere peste ani, pentru a retrăi o fărâmă din ceea ce am simțit la Konakovo. Câteva cuvinte despre...

... RUSIA – este, evident, o țară frumoasă. Zona în care am fost noi semăna ca aspect cu Suedia. Din păcate, rușii au fost preocupați mai mult de alte lucruri decât de propria dezvoltare, iar acest lucru este încă vizibil. Ne-a frapat faptul că în fiecare localitate încă există o statuie a lui Lenin.

... LOCAȚIA – Konakovo River Club este cea mai frumoasă locație în care s-a organizat un concurs dintre cele la care am participat. Un campus în care s-au investit foarte mulți bani, dar și condițiile sunt pe măsură. Patronul locației este pasionat de artă, lucru vizibil inclusiv în toalete.

... ORGANIZAREA – de departe cea mai bună organizare de la toate campionatele mondiale la care am participat. Stewarzii vorbeau toți engleză și erau dotați cu camere de luat vederi.

... RUȘII ne-au obstrucționat prin tot ce au putut: cu ghizi care au fost pe post de spioni și nu au avut decât rolul de conducători de bărci, cu bărcile pe care ni le-au promis încă din primăvară și pe care nu ni le-au mai dat, cu bărcile fără motor electric pe care au încercat să ni le bage pe gât la concurs. Ne-au scos din concurs două dintre zonele cele mai productive din antrenamentele de la începutul lunii august, ne-au interzis cârligele de trailer pe spinnerbait... Chiar și locurile din avion păreau să fie împotriva noastră... numai că noi avem alte superstiții atunci când vine vorba despre pescuit. Asta cu 13 n-a ținut.

... LACUL IVANKOVO – un lac uriaș, foarte bine ales, pe măsura acestui eveniment. Cel mai mult am fost impresionat de faptul că era foarte curat. Nu am văzut niciun pet, niciun gunoi. Peștii însă plecau acasă indiferent de dimensiune. Am văzut șalăi de 20-25 cm puși în sacoșă fără niciun fel de reținere. Am înțeles acest lucru din prima seară, când Petre a primit la cină un file provenit de la un șalău de maxim 25 cm, într-un cor de râsete condus de Robert.

... NĂLUCI ȘI TEHNICI – am pescuit cu linguri oscilante și spinnerbait. N-o să intru în detalii, pentru că vor urma mai multe articole pe tema asta. În două vorbe, important era să ții năluca foarte aproape de substrat. Deși pescuiam în apă mică, știucile nu se ridicau să atace.

... ECHIPA a fost, cu siguranță, punctul nostru forte. Faptul că a fost al doilea CM în aceeași formulă a reprezentat un avantaj foarte mare pentru noi.

... PETRE – a ales să pună interesul echipei mai presus de ambițiile lui personale. Din punct de vedere emoțional, pentru mine a fost o decizie delicată. Câștigaserăm împreună campionatul național care ne trimisese în Rusia, dar i-am înțeles și i-am respectat decizia. Sper să fie un exemplu de altruism pentru echipele viitoare.

... CRISTI – a fost coechiperul meu la acest concurs, cu care am împărțit în barcă, patru zile, toate frustrările și bucuriile. Ne-am înțeles foarte bine, deși nu mai pescuisem niciodată împreună și a avut un rol destul de greu de îndeplinit: în mod obișnuit, în competiții eu am în barcă mai mult decât un coechipier: am un frate. La concursul ăsta, Cristi a fost fratele meu din barcă.

... ROBERT & ANDREI – doi pescari extraordinari, una dintre cele mai complete echipe din campionatul nostru intern. Am fost coechipieri pentru al doilea an consecutiv și am fost legați și motivați de foarte multe lucruri. Am spus-o și în 2016, după Irlanda: ne-am înțeles cu ei mai bine decât cu oricare altă echipă cu care am format lotul României în trecut. Am împărțit totul: truse, echipamente, năluci, informații, mâncare (inclusiv bananele înghețate ale lui Andrei), sfaturi, experiențe, lacrimi de tristețe, anul trecut, și de fericire, anul acesta. Prin separarea lor, spinningul românesc pierde o echipă minunată, dar sper să câștige altele două.

... GYORG – un căpitan extrem de dedicat și pasionat, care a tratat cu maximă seriozitate rolul pe care l-a avut. M-a impresionat faptul că niciodată nu și-a pierdut încrederea, chiar și în momentele cele mai dificile a continuat să ne încurajeze și să spere în victorie; a coordonat o strategie prin care ne-am derutat adversarii în zilele de antrenament oficial, păstrând ascunsă tactică de concurs; a știut să țină cont de dorințele și de superstițiile fiecăruia dintre noi, păstrând o atmosferă bună pe toată perioada petrecută în Rusia. Și nu în ultimul rând a avut un noroc fabulos la tragerea la sorți a bărcilor...

... RAREȘ – și-a asumat integral roluri extrem de importante: organizator, manager, casier și reporter. Totul a funcționat ireproșabil, deși peste foarte puțin timp are de organizat evenimente mult mai importante pentru el. Deși în general a evitat să se implice în partea tehnică, a avut și aici un rol important: în noaptea dintre manșe a urmărit filmările din cele două bărci, iar duminică dimineață mi-a dat câteva sfaturi care, alături de cele primite de la Robert și Andrei, ne-au fost utile în manșa a doua.

... DAVID – ne-a susținut atât material, cât și moral. Printre altele, mulțumită lui, anul ăsta am avut cele mai bune echipamente pe care le-a avut echipa vreodată. Pe lângă faptul că a fost unul dintre sponsorii principali ai lotului de anul acesta, s-a deplasat alături de noi în Rusia, unde ne-a asigurat sprijinul moral și entertainmentul.

... IULICĂ – cel mai fidel suport și suporter al echipei de spinning din barcă. Este al doilea an consecutiv când pe timpul și pe banii lui se deplasează împreună cu noi și ne ajută cu tot ce este nevoie pe parcursul deplasării, este fotograf și cameraman. Și el a împărțit cu noi atât tristețea de după Irlanda, cât și bucuria din Rusia de anul acesta.

... IRINA ȘI SERGIU – sunt singurii cetățeni ruși care au fost 100% onești cu noi. De fapt sunt doi români originari din Moldova de dincolo de Prut care lucrează la Konakovo River Club și care ne-au ajutat enorm cu tot ce au putut. Deși nu este pescar, din prima zi de antrenamente, înainte să ne suim în bărci, Sergiu ne-a spus că la ultimele concursuri știuca a fost peștele predominant.

... MOMENTUL DE LA BĂRCI – a fost cel mai emoționant moment din Rusia. A fost momentul în care ne-am reunit toți după manșa a doua. Ne-am îmbrățișat și ne-am pupat, am râs și am plâns, nu mai exista nimeni și nimic în jurul nostru. Știam sigur că avem medalii, dar nu le știam încă strălucirea. Aș fi vrut ca drumul de la bărci și până la cabană să nu se mai termine niciodată.

... IMNUL NAȚIONAL – când vorbești despre asta la modul general, nu simți adevărata dimensiune a momentului intonării imnului pentru echipa clasată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Este o senzație care nu poate fi povestită. Vă doresc tuturor să o simțiți măcar o dată în viață. De când am participat la primul CM am visat la momentul când Deșteaptă-te, române!” va fi intonat la final.

... SPONSORI – Pescuitul este un sport dependent într-o mare măsură de sponsori. Mulțumim tuturor sponsorilor echipei naționale care au făcut posibilă participarea noastră în cele mai bune condiții la acest CM: Neumarkt, Himalaya.ro, Liga Română de Spinning, Digi, Relax Spinning, Rapture, Herakles și Buff. În egală măsură, le mulțumim și sponsorilor noștri din campionatul intern, Arrow International și Daiwa, pentru că fără ajutorul lor cu siguranță noi n-am fi putut fi acolo.

... VIITOR – În încheiere, dar în primul rând, vă mulțumim tuturor celor care ne-ați susținut și ne-ați ținut pumnii strânși de acasă, tuturor celor care ne-ați așteptat la aeroport; emoția acelor momente îmi dă convingerea că astfel de performanțe se vor repeta în viitorul apropiat!

 
 
 
 
 

ROBERT BOANTA – Campion Mondial: Obiectiv, sa batem echipa Rusiei!

 

Spre sfârșitul anului 2014, cred, când s-a modificat formatul campionatului nostru intern, Sava m-a sunat și m-a întrebat dacă nu vreau să fac echipă cu el. Nici acum, după atâția ani, nu l-am întrebat de ce a luat această decizie, de a face echipă cu mine. Cert este că tot ce a urmat era foarte greu de preconizat. În primul an împreună am reușit să mergem cel mai sus în campionat și am reușit pentru prima dată să fim campionii României, o premieră pentru amândoi. A urmat automat calificarea în lotul național și deplasarea din Irlanda. Acolo, în Irlanda, nu aveam speranțe prea mari, însă după prima zi eram pe primul loc atât la individual, cât și la echipe. Atunci am realizat prima dată cât de puternici suntem. Euforia manșei întâi a fost repede spulberată doar din cauza unor greșeli tactice, greșeli care aveau să ne aducă însă mari satisfacții în viitor. Irlanda mi-a lăsat un gust amar și trebuia într-un fel să compensăm cu ceva. Am tras tare și în 2016 și am ratat titlul la balotaj (egalitate de puncte) însă locul în lot era asigurat. Ne-am calificat pentru deplasarea din Rusia, însă timpul ne presa pe plan intern. Am hotărât să renunțăm la campionatul pe 2017, nemaiavând timp și de antrenamente. Timpul și prioritățile în viață ne-au pus în fața unei situații ciudate. Trebuie să continuăm pe drumuri diferite. Când am plecat în Rusia, știam două lucruri: era ultimul nostru concurs împreună și obiectivul pe care eu mi l-am impus a fost să batem Rusia. Trebuie să facem o figură frumoasă, astfel încât să nu vedem despărțirea cu un gust amar. Am fost plecați la antrenamente și am putut trage ceva concluzii. Știam că știuca este specia care ne poate ajuta să ne îndeplinim obiectivul. Când am plecat spre casă, după antrenamente, aveam o singură temere: să nu scadă apa prea mult, să ne strice planurile. Așa că eu, la plecare, mi-am pus un semn pe ponton. Primul lucru care l-am făcut când m-am reîntors a fost să verific semnul. Apa scăzuse cu doar 8-10 cm. Ăsta a fost primul semn care mi-a dat încredere că putem să ne realizăm obiectivul.

Cele două zile de antrenament ne-au confirmat că știuca este acolo și învățase să vorbească românește era pe mâna noastră.

Urmează prima zi de concurs, plecăm în ultima grupă dintre cele patru, exact cum îmi place mie prima zi, ultimii, și în manșa a doua, să plecăm primii. Alt semn care îmi aducea liniștea sufletească. Startul mă găsește emoționat, gura mi se uscase, inima era la grea încercare, bătea ca nebuna. Și plecăm. Mergem direct spre primul golf dintre cele cinci care făceau parte din strategia noastră, toate aflate pe malul drept. După 26 de minute cu motor de 70 CP ajungem în golful vizat. Nicio barcă concurentă în zonă, însă, fix în golf, patru bărci de localnici plimbau ceva linguri spre știucile noastre. Abordăm ținut printre ei și după 10-15 minute bărcile încep să plece încet, noi începuserăm să pescuim, iar după 20-25 de minute primele două știuci punctabile sunt măsurate. Urmează o altă serie de 5-6 știuci, dintre care una singură e punctabilă. Mă simțeam ciudat, nu prindeam nimic, însă mă consolam că sunt unul dintre cei mai buni la minciog din țară, cine știe, poate și din lume.Golful l-am făcut în două ore și jumătate, însă am lăsat loc de bună ziua, neștiind dacă trebuie să ne întoarcem mai târziu sau a doua zi știuci mai erau cu siguranță. Plecăm spre cel de-al doilea golf, unde se pare că rușii ne-au pregătit o surpriză, golful era închis cu balize, deși pe hartă apărea clar că zona era deschisă. Aici pot spune că a fost cel mai greu moment al concursului era golful cu cele mai multe și mai mari știuci din antrenament. Hotărâm să mergem în golful 3, cel denumit de noi la apă mare”, nume dat de groapa de la intrare din golf. Andrei, încă nervos de faza făcută de ruși, lansează neglijent și lingura atinge stuful, încearcă în zadar să scoată lingura, firul cedează și mergem să recuperăm năluca. Cât timp barca era în mâl, încerc să abordez groapa invers. Lansez, întind firul și constat cameraman fix pe buza gropii, recuperez două manivele și las irlandeza să cadă, simt cum oscilează stânga-dreapta spre fund, când un atac brutal... Îmi zguduie toată lanseta, încerc să înțep, dar bățul era deja încărcat, Andrei încă cu lingura scoasă din stuf în mână sare la minciog și, cum știuca intrase pe instalația care trebuie, în 30 de secunde era în barcă. Ghidul a încercat să își ajute echipa (a Rusiei) cum putea și el și mă îndemna să facem poze înainte de măsurare, dar experiența mă îndeamnă să îl măsurăm prima oară. 81 cm și, cum punctajul este cu centimetri la pătrat, aveam din start 6 561 puncte, aproape cât două știuci de 58 cm. Mai insistăm pe apa mare, însă nu am mai punctat.

Urmează o acalmie de două ore în care nu am mai avut nimic punctabil, doar ceva emoții la un 49, dar cam atât. Între timp moralul meu lua proporții, începusem să prind și eu avem deja 5-6 știuci. Un alt moment foarte important din prima zi a fost știuca bună, cu numărul 5, cea care are și ea povestea ei. Sava lansează perfect într-un ochi de apă la buza stufului și imediat o știucă bună atacă, începe drilul însă a reușit să scape după 7-8 metri, din cauza brădișului dens. Pescuim în continuare în derivă și după 20 de minute ajungem din nou în locul respectiv. Eu, fără să îmi dau seama, lansez fix în locul lui Andrei și știuca lovește din nou. De data aceasta o aducem la barcă – 60 cm. Știam că este aceeași știucă, pentru că avea partea stângă a botului recent sfâșiat, exact cârligul de la spinnerbaitul lui Sava. Atunci am realizat că știucile active vor ataca din nou dacă le lași să revină în locul inițial. Știuca nr. 6 a venit când ne așteptam mai puțin. Eram presați de timp. Regulamentul este ca la noi fix după 8 ore trebuia să fii la punctul de start, dar cum noi făceam cam 20 de minute din acel golf, hotărâm să facem încă un lanseu. Zis și făcut, amândoi lansăm, eu termin de recuperat năluca, îmi strâng lanseta, pun mâna pe minciog să îl strâng și pe el când Sava strigă: Minciog!” Așa am încheiat prima zi, cu șase pești și peste 20 000 de puncte. Ajunși la mal, aflăm că suntem pe locul doi la individual, dar și la echipe. Brusc tuturor ne vine în cap episodul Irlanda. Facem ședință și ne îmbărbătăm, ne spunem clar că nu vom mai trăi acel sentiment. Era o situație care îmi convenea de minune. Trebuia să atacăm locul 1, nu să îl apărăm.

 
 
 

Strategia pentru a doua zi am hotărât să fie identică, din moment ce în cele cinci golfuri pe care le-am abordat nu ne-am întâlnit cu nicio barcă a echipelor concurente. Diferența era că avem doar patru, căci unul era închis. Plecăm primii a doua zi, turez la maximum, dau drumul la muzică și 25 de minute nu fac altceva decât să retrăiesc toate gândurile bune care m-au măcinat toată noaptea. Intrăm în același golf ca în prima zi, zigzaguri mult mai mărunte și știuca se lasă greu păcălită. În prima zi am pescuit cu linguri grele aproape de fundul apei, vântul nu a bătut deloc și vedeam foarte clar bordurile de vegetație. Însă a doua zi vântul sufla cu putere și valurile mari ne puneau probleme serioase, nu mai vedeam deloc culoarele fără iarbă. Schimbăm nălucile, trecem pe spinnerbaituri. Lansăm în toate direcțiile și încep să apară și știucile, ce-i drept mai rare, dar foarte bune la talie, majoritatea peste 50 de cm. Experiența din ziua precedentă ne-a dat încredere și am revenit în golf acolo unde am avut atacuri cu știuci punctabile. Una chiar îmi aduc aminte că Andrei a reușit să o păcălească la a patra trecere în interval de o oră – a atacat de fiecare dată. A patra oară a reușit să o facă să iasă din iarbă. După trei ore de bătut golful în lung și-n lat avem șase știuci bune, hotărâm să abordăm și următoarele două golfuri sărind peste golful cu apă mare. Reușim să mai prindem încă știuci bune. Ajungem în ultimul golf și nu reușim nicicum să mai prindem una. Simțeam că ne mai trebuie știuci. Hotărâm să plecăm, dar nu înainte de a face ultimul lanseu, cum am făcut de fiecare dată cu Sava în campionatul intern. Lansăm amândoi în aceeași zonă, în timp ce recuperăm nălucile. Sava spune foarte visător: Ce-ar fi să fie la fel ca ieri, să mai «pocnim» una punctabilă”. Răspund sec: Visezi, Sava” și atunci mă lovește brusc, începe drillul și, după ce știuca s-a împotmolit în nuferi, pornim cu motorul către ea. Ajungem acolo, Sava bagă minciogul și o ia ca pe fluturi. Aveam nouă știuci bune și peste 30 000 de puncte. Speranțele noastre erau mari. Știam că suntem pe podium, însă nu știam pe ce treaptă. Ajungem la mal, însă aflăm și alte două echipe aveau câte nouă știuci, una din Rusia și una din Polonia. Am zis că nu ne interesează nimic, așteptăm rezultatele oficiale. Plecăm spre cabana noastră, în așteptarea rezultatelor. Pe drum, exact la ieșire din marină, ne întâlnim cu ceilalți și Petre avea lacrimi în ochii, semn că știa ceva. Întreb ce se întâmplă și după două secunde suntem prinși într-o horă a bucuriei fă să știm de ce. Toți cei de pe mal erau extrem de fericiți, noi eram extrem de uimiți, însă ne bucuram alături de ei fără să știm de ce. După ce se liniștesc ne dau vestea cea mare. Eram sigur campioni la echipe. Din acel moment, tot corpul meu a fost invadat de o stare euforică, pe care din păcate nu v-o pot relata în cuvinte. Vă pot însă îndemna să încercați și voi aceste sentimente. Vă avertizez că drumul până aici nu este așa ușor, însă pot spune că merită, efortul și sacrificiile au fost foarte mari. O întrebare a fost mereu în capul meu pe durata acestei ieșiri: Pentru cine am venit aici? Pentru mine sau pentru România? Răspunsul îl va afla fiecare când va ajunge aici.

 
 
 
 
CRISTI DRAGOTA – Campion Mondial: Pescuitul un mod de viata!

Noi am mers practic pe cheltuiala noastră și a sponsorilor pe care-i avem: Neumarkt, Himalaya.ro, Herakles, Rapture, Relax și Digi. Deși am reprezentat România, statul nu ne-a ajutat cu nimic. Pentru mine, pentru colegii mei, pescuitul nu e doar o pasiune, este un mod de viață. Investim suflet și resurse financiare serioase pentru a întreține acest mod de viață și, iată, avem și rezultate mari. Mulțumim încă o dată sponsorilor care ne înțeleg și ne susțin și așteptăm să-și întoarcă și statul fața spre noi. Acest titlu nu a fost câștigat numai pentru noi, ci și în numele României. Steagul României a fluturat acolo și imnul României a fost intonat!

Cu atât mai dulci au fost victoria și momentul intonării imnului României pentru că i-am bătut pe ruși la ei acasă, cu tot cu metodele lor, cu tot cu pescarii lor profesioniști, cu sponsorii lor mari. Să știți că rușii au pescari profesioniști, adică acesta e jobul lor, să pescuiască cinci zile pe săptămână, pe un salariu lunar de 2 000-2 500 euro. Banii vin de la sponsori și de la stat. Iar noi, care facem asta din plăcere, veniți cu microbuzul claie peste grămadă, fără bani și fără translator, fără bărci proprii, după regulile lor, i-am bătut! E un rezultat mare! Și îi băteam și mai crunt dacă nu ne spionau sau nu puneau reguli care să-i avantajeze în ce privește dimensiunea peștilor punctați. De exemplu, la știucă, au decis să puncteze doar ce prindeam peste 50 cm, iar noi în prima zi de concurs am prins peste 20 de exemplare între 47 și 49 cm. În România, și cam peste tot, știuca este punctată dacă sare de 40 cm.

 
 
 

PETRE GERMAN – Campion Mondial: Important este rezultatul final!

Din fericire, toate ghinioanele pe care le-am avut în Franța în 2014 și în Irlanda în 2016, când am ratat podiumul „la mustață” în manșa a doua, s-au întors în favoarea noastră în Rusia. Pe lângă selectarea echipei într-o ediție de campionat în care regulamentul a semănat cel mai mult cu cel al FIPS, am avut oportunitatea de a face un antrenament la începutul lunii august și am avut și șansa ca rușii să facă manșe de opt ore, așa cum suntem noi obișnuiți din campionatul intern, față de șase ore, cum erau de obicei la campionatele mondiale. Chiar dacă par lucruri lipsite de importanță, sunt detaliile care pot face diferența într-o competiție atât de puternică, în care toți adversarii sunt la cel mai înalt nivel.

Ne-am antrenat cinci zile la începutul lunii august, schimbând aproape zilnic partenerii de barcă, încercând să găsim cele mai bune zone, năluci și stiluri de pescuit. După cele cinci zile, Cristi părea să se fi adaptat cel mai bine condițiilor de la Ivankovo, atât în ceea ce privește numărul de capturi, cât și în manipularea bărcilor rusești fără motor electric, astfel încât am decis să-i cedez locul de titular. N-aș vrea să vă imaginați că a fost o decizie ușor de luat, dar atunci când faci parte dintr-o echipă e esențial să înțelegi că nu contează cine sunt atacanții care înscriu golurile, sau care prind peștii în cazul nostru, important e doar rezultatul final.

Chiar dacă înainte de campionatul intern din 2016 am contestat atât dimensiunile minime așa de mari, cât și punctarea cu centimetri la pătrat, acum cred cu tărie că au fost lucruri care au ajutat foarte mult echipa în Rusia. Cred sincer că în viitor, dacă dorim ca astfel de performanțe să se repete, regulamentul campionatului intern trebuie adus cât mai aproape de cel FIPS.

 
 
Articol publicat in revista Pescuitul Pentru Toti nr.25 - toamna 2017.
 




Comentarii


Momentan nu există comentarii.


 
cristialbu.ro