Fiecare partida de pescuit ascunde in spate o poveste. Indiferent de locatie sau pestele tinta, vei gasi acelasi pescar si atunci cand va veni si timpul, aceeasi lanseta. In acel moment o legatura se va infiripa intre cei doi.Pasiunea, goana dupa atac, dependenta de adrenalina vin de la pescar, in timp ce lanseta este pregatita sa ofere aceste nevoi. Aproape ca poti spune ca asisti la un concert de vioara orchestrat de naluci, dedicat rapitorilor ce se ascund in adancurile apelor.
Doar in momentul in care lanseta va deveni parte din sufletul pescarului vei putea auzi muzica pe care impreuna o canta. Este un sentiment unic ce face ca sufletul pescarului sa coboare prin lanseta, in apa. De-a lungul anilor, cred ca am reusit sa cant la multe astfel de viori, in cautarea perfectiunii- lansetei absolute.Indraznesc sa cred ca nu exista. Plecand de la aceasta premiza, gasesc puterea necesara de a merge mai departe in aceasta cautare pana la capatul zilelor. Visez insa la momentul in care o voi descoperi. Aproape ca aud muzica ce o vom canta impreuna.
La startul acestui sezon, in aventura care imi defineste cautarea lansetei perfecte, am descoperit gama Tailwalk. Pentru ca este primavara si apele sunt reci dar in usoara incalzire, mi-am fixat privirea pe un model usor dar suficient de rezistent pentru a sustine atacurile si drill-urile. Cu o plaja de 3 pana la 10 grame, am descoperit seria BACKHOO in vatrianta ML ( medium light ) a constructorului japonez. Cand am ridicat pentru prima data lanseta din rastel, am simtit ca am atins o mica parte din puzzle-ul care defineste cautarea mea. Eleganta, usoara, rapida si echilibrata. Mintea mi s-a oprit in loc pentru o secunda si am ascultat. In timp ce o scuturam, am incercat sa aud notele pe care le canta. Dupa cateva secunde a devenit o „ea” . Am simtit ca i-am atins sufletul. Am simtit ca este una din viorile la care ar trebui sa cant. Am devenit nerabdator in asteptarea primei partide de pescuit cu EA.
In seara in care am ajuns acasa, am privit-o cateva ore fara sa o ating, pe masa din bucatarie, singur in noapte, in timp ce rascoleam trusa cu naluci. Am admirat-o, am analizat-o , am vrut sa mi-o insusesc pe cat de mult posibil. Dupa doua saptamani, a sosit timpul sa iesim impreuna la apa. Pentru a ne conecta. Pentru a forma legatura. In rasaritul rosiatic, am aprins o tigara si prin fumul ce se ridica imi priveam vioara.Sosise momentul.
Prima lansare a fost una defensiva. Eram curios sa vad cum se misca, cum reactioneaza, si cum imi va transmite pretioasele informatii despre si de la substrat. Pietre, agataturi, namol sau nisip.Lansare dupa lansare, m-au ajutat sa imi desopar vioara si sa o inteleg de la un cap la celalalt. Am invatat intr-un final sa o „cant”. Mi-a placut muzica ei. Dupa o vreme, a venit si prima trasatura . A fost ca o nota inalta. Puternica dar blanda, rapida dar eleganta, intensa dar calma. A fost atat de complex incat m-am simtit naucit.Putine lansete mi-au oferit acest sentiment de-a lungul timpului. Cand spun putine, ma refer la NUMAI 3 in cei 20 de ani de pescuit. Multe amintiri m-au napadit in secundele in care bratul meu instinctiv s-a armat si a intepat pestele. Am inceput sa aud muzica ce o cantam impreuna.
A fost o partida reusita. Am reusit sa aduc la mal multi pesti in acea zi.Am reusit sa cream legatura. Am inteles rapid ca tin in mana o lanseta inzestrata cu suflet. Asa cum sunt sabiile samurailor, intr-un fel. Acum am un scop nou. Va trebui sa gasesc calea prin care sa ne unim sufletele si sa devenim unul singur. Asta se va intampla in timp, la malul apei, in cautarea atacului perfect. Este nevoie de timp in acest proces. Este nevoie si de emotie totodata. Este o lanseta ce ar trebui atinsa de multe maini. Am gasit o noua vioara rara, la care voi canta. Trebuie sa ii dau un nume. Hinagiku.
Radu Ionut Dascalescu