Ne aliniem la GDPR!

Vă aducem la cunoștință că www.rapitorimania.ro utilizează fișiere de tip cookie și alte tehnici similare pentru a asigura funcționarea site-ului și protejarea datelor dvs., pentru a vă oferi o experiență cat mai placută și personalizată, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul într-un mod anonim.

Le oferim partenerilor noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză a traficului informații cu privire la modul in care folosiți site-ul nostru prin intermediul cookie-urilor pe care ei le pot seta.

Înainte de a continua navigarea pe www.rapitorimania.ro, vă rugăm să citiți și să întelegeți conținutul Politicii de utilizare cookie și al Politicii de confidențialitate.

Prin continuarea navigării și utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la Politica de utilizare cookie și la Politica de confidențialitate.

Ultima modificare: 29.05.2018
pop-up fumigena senzor

Ce amenzi poti lua in Delta Dunării!

miercuri, 1 august 2018   |   8238   afişări   

Majoritatea celor care vizitează Delta Dunarii, indiferent de scopul calatoriei, sunt avizati ca exista sanctiuni pe teritoriul rezervatiei, dar prea putini cunosc dimensiunea si tipologia faptelor sanctionabile, indiferent ca vorbim de omniprezentul subiect al deșeurilor sau importanta reglementare a numarului de carlige montate pe linia de pescuit.

 

Turistul obișnuit va fi controlat de cel puțin 6 instituții ce au drept legal de control:

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, prin rangerii respectivi;

Poliția Deltei – structură din cadrul Poliției Județene a Municipiului Tulcea;

Poliția de Frontieră – având competențe în arealul de cuprins de limitele în interiorul granițelor de până la 30 de kilometri liniari de la cel mai apropiat punct de graniță, ceea ce reprezintă mai toată delta;

Garda Națională de Mediu;

Romsilva – pentru pădurile și lizierele aflate în administrare;

Căpităniile zonale – în ceea ce privește regimul navigației civile, dar numai pentru Dunăre și brațele sale precum și Complexul Razelm-Sinoe, Canalul 36, Canalul Caraorman și Dunărea Veche până la Mila 8. Pentru restul canalelor și lacurilor competența revine rangerilor A.R.B.D.D. .

La acestea se mai adaugă polițiștii afectați în comunele respective dar și împuterniciții primăriilor, dacă aceștia există.

 

Iată, lista principalelor sancțiuni ce pândesc vizitatorul Deltei Dunării:

Accesul în RBDD

  • 35-100 lei – accesul fără acte de reglementare sau nerespectarea prevederilor acestora;

Localnicii și limitrofii rezervației sunt exceptați de la plata permisului de acces pentru persoane fizice. De asemenea, în cazul bărcilor și mașinilor folosite în scop personal sunt exceptate de la plată inclusiv rudele de până la gradul I ale localnicilor, fără limitrofi.

  • 130-400 lei – refuzul de legitimare;
  • 250-700 lei/zi – accesul cu barca sau mașina, fără permis.

Turism, pescuit și ecologie

  • 35-100 lei – intrarea în zone strict protejate;
  • 70-200 lei/zi

– camparea;

– practicarea sporturilor nautice;

– fotografierea sau filmarea în scop comercial;

debarcarea pasagerilor sau turiștilor la mal natural.

  • 130-400 lei – producerea de zgomote intense și focuri de artificii;
  • 250-700 lei – recoltarea sau distrugerea speciilor monument al naturii;
  • 2.000-6.000 lei – aruncarea în ape, împrăştierea pe teren sau depozitarea în locuri neautorizate a deşeurilor.
  • 300-600 lei

– neprezentarea permisului de acces sau lipsa acestuia;

– nerespectarea locurilor aprobate pentru pescuit;

– nerespectarea numărului de undițe/lansete și a celui de cârlige;

– nerespectarea dimensiunilor minime, în centimetri, ale exemplarelor de pești;

– capturarea exemplarelor strict protejate.

  • 600-1.000 lei

– pescuitul în prohibiție;

– reținerea a mai mult de 5 kg de pește/zi/pescar.

 

Regimul navigației pe căile navigabile:

  • 100-1.000 lei – lipsa vestelor de salvare;
  • 500-1.000 lei – lipsa sau vizibilitatea numelui ambarcațiunii, a numărului de identificare sau a portului de înmatriculare;
  • 1.000-5.000 lei – conducerea fără certificat de conducător ambarcațiune dacă nu constituie infracțiune;

Nu se aplică pentru ambarcațiunile motorizate cu maxim 5 cai putere.

– conducerea sub influența băutorilor alcoolice dacă acesta nu constituie infracțiune;

În acest caz se aplică o sancțiune complementară care vizează suspendarea certificatului între o lună și 12 luni.

  • 5.000-10.000 lei – neînmatricularea navei sau neînscrierea în termen de 15 zile a modificărilor cu privire la situația juridică a navei ce schimbă datele inițiale de înmatriculare;

– exploatarea în scopuri comerciale a ambarcațiunilor de agrement;

– îmbarcarea-debarcarea din alte locuri decât cele special amenajate;

– depășirea numărului maxim de persoane admis.

  • 6 luni-3 ani sau amendă – conducerea unei nave de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,8g/l alcool pur în sânge sau care se află sub influența unor substanțe psihoactive;
  • 1 an- 5 ani – refuzul sau sustragerea de la prelevarea de sânge;
  • 2 ani-7ani – distrugerea semnalelor de navigație.

Regimul navigației pe canale și lacuri:

  • 250 – 700 lei, pentru nerespectarea acestuia (limite de viteză, veste, reducerea la întâlnire, etc).

Un articol plasat strategic în legea rezervației prevede sancțiuni complementare pentru toate cele 43 de contravenții. Acestea fac referire la confiscarea navelor, bărcilor, sculelor de pescuit sau altor bunuri care au dus la săvârșirea contravenției respective. Altfel spus, într-un exemplu ipotetic, se pot confisca mașina sau barca dacă nu există permis de intrare pentru ele, undița sau lanseta dacă s-a reținut pește sub măsură sau peste cantitatea admisă, aparatul foto sau telefonul pentru că nu a fost plătită taxa pentru fotografiat sau filmat în scop comercial – un alt articol desuet pentru că pozele de promovare pe rețelele de socializare ale pensiunilor pot fi cu ușurință considerate ca fiind realizate în scop comercial, sau câinele pentru că a fost lăsat nesupravegheat! Ce-i drept, din anul 2011 de când a fost introdus articolul cu pricina nu s-au întâmplat asemenea excese, dar ”scripta manent”…

SURSA: Delta Dunarii News, https://www.deltadunariinews.ro/lista-amenzilor-turistice-pentru-delta-dunarii





Comentarii


Momentan nu există comentarii.


cristialbu.ro