O expeditie de pescuit in Spania te poate duce cu gandul la romanii care pescuiesc somni uriasi pe raul Ebru, sau care golesc celelalte rauri cu toate metodele de braconat importate din Romania. Sau poate ca nu. O expeditie catch&release pe meleagurile andaluze facuta de pescari romani poate tine de domeniul fantasticului, dar in primavara anului 2018 am decis sa acceptam aceasta provocare. Suntem 3 temerari autohtoni cu valente in toate zonele de pescuit civilizat, care batem tara in lung si in lat cu o barca si un sonar si cateodata mai ajungem sa pescuim si peste granita.
De data asta ne impachetam sculele si le trimitem cu o saptamana inainte printr-o firma care face curse regulate Romania-Spania, iar noi calatorim fara griji cu avionul. Suntem preluati in Valencia de al patrulea membru al expeditiei, un roman stabilit acolo si care alaturi de un Logan cu numere romanesti ne vor fi parteneri de expeditie pentru urmatorii 1.300 km pe care ii vom contoriza.
Baza expeditiei o stabilim intr-un sat dintr-o zona cunoscuta cititorilor mai mult pentru aventurile lui Don Quijote si Sancho Panza (Cuenca, la Mancha) si mai putin pentru bass-ul american care s-a aclimatizat perfect in zona si care va fi si specia noastra tinta stabilita la inceputul expeditiei. Oare?
Primul soc pe care il infruntam este cel termic. Conform localnicilor, chiar daca suntem la sfarsitul lunii Aprilie, pentru ei este o a doua iarna pe care o infrunta in ultimele 6 luni. Diminetile ne intampina cu temperaturi sub 10 grade, iar pana la pranz cand soarele mai prinde putina putere suntem imbracati cu hainele pe care acasa le folosim la partidele de pescuit din sezonul rece. Intelegem putin ce inseamna o clima cu valente desertice, cu temperaturi scazute noaptea si ridicate ziua.
Peisajele sunt diferite fata de tot ceea ce eram obisnuiti pana acum. Intinderi de pamant rosu amestecat cu pietre, vegetatie preponderenta de zona secetoasa, de mici dimensiuni (traditionalii boscheti) si o apa de turcoaz. Pescuim de pe mal, in zona unor baraje imense si pe firul unor rauri. Pe langa vremea rea, nimerim si in mijlocul unei perioade in care ciprinidele sunt la bataie si primele doua zile sunt o gherla totala. Am o singura emotie la momentul in care identific primul meu bass in apa. Pare un peste teritorial care a iesit intr-o scurta plimbare.
VIDEO
Identificam zone cu iarba deasa inundate de apa unde gasim sute de crapi intr-o frenezie absoluta. Ne plimbam nestingheriti printre ei, ii filmam si ii pozam din toate pozitiile. Ne amuzam si glumim ce ar fi insemnat o gasca de pescari din cealalta categorie inarmati cu niste ancore si plase. Se facea curatenie in toata zona.
In ziua trei decidem sa luam o pauza, acumulasem deja prea multe frustrari. Petrecem o zi placuta in Valencia, unde degustam cateva din deliciile locale (tapas, paella, portocale) si vizitam o gradina zoologica moderna, unde suntem placut surprinsi de un habitat amenajat pentru animalele din zona cercului polar.
In ziua a patra o luam de la capat, dar de data asta vremea tine cu noi si pe la ora pranzului incepem sa fim rasfatati de soarele spaniol. Pescarul muscar sparge gheata si reuseste sa gaseasca o pereche de bibani care pazeau un cuib. Incepe sa tatoneze zona cu toatele carligele imbracate cu pene si blana, pana reuseste sa pacaleasca un mascul vanjos de bass. Ceilalti pescuim cu jiguri si incercam sa ii pacalim cu raci si diverse creaturi ciudate. Dar cred ca noi am fost cei pacaliti, nici macar marlitele prinse accidental nu ne scot din starea de suparare. Pai unde sunt, domnule, toate trofeele de care stiam ca bantuie apele din Spania? Nici aici nu mai este peste? Si iar o tinem langa doua zile, fiind exasperati de capturile colegului muscar, atat la bass, cat si la crap.
Ziua a cincea ne gaseste pe drum, schimbam locul de pescuit si ajungem pe alte meleaguri (Buendia). Spania este o tara superba si oamenii sunt foarte gospodari. Muncesc cu mare grija pamantul, pentru ca inainte de a fi roditor trebuie curatat de pietre, care sunt aranjate in gramezi ordonate la marginea terenurilor. Peste tot sunt culturi de vita de vie si livezi de maslini si portocali, iar puietii sunt protejati impotriva iepurilor cu tije de plastic. Spania este tara iepurilor, numele reprezentand cuvantul „iepure” intr-un dialect arab. Reteta de paella traditionala se face cu carne de iepure, varianta cu fructe de mare fiind ceva mai recenta. Am mai aflat ceva interesant: faimoasa tempura japoneza (legume si carne prajite intr-o crusta subtire de faina) vine tot din zona Spaniei si a Portugaliei, fiind adusa pe tarumurile nipone de preotii vremii care incercau sa ii converteasca pe niponi.
In prima parte a zilei ma concentrez mai mult pe un pescuit vizual, in ideea in care merg pe marginea lacului pana reusesc sa identific cate un cuib de bass. Este clar ca strategia este sortita esecului, gasesc doar doua sau trei zone cu pesti destul de apatici, dar am doua drilluri scurte cu un juvenil care reuseste sa imi mentina interesul activ. Nu reusesc sa il scot pe mal, il vad doar pentru o secunda cand sare din apa langa mal, inainte sa scuipe racul albastru pe care il atacase. O barca ar fi fost senzationala, dar permisul pentru un asemenea dispozitiv in Spania costa aproximativ 300 EUR/an si exista restrictii pentru anumite zone de utilizare a barcii, in ideea in care daca obtii permis pentru o anumita zona, doar acolo ai voie sa utilizezi barca, pentru a nu facilita transportarea de flora si fauna de la un habitat la altul, lucru care face sens, deoarece anumite specii pot fi invazive daca sunt scoase din habitatul lor.
Revenind la convertirea pestilor spanioli la nalucile din Romania, schimbam locul de pescuit si ajungem intr-o zona promitatoare, un cap de pod scufundat in apa. Vedem in departare un conational care dadea la japca si realizam ca zona are peste. Ocupam capul de pod scufundat si incepem sa tatonam substratul cu raci si pestisori din silicon. Colegul nostru rezident din Spania da prima lovitura cu un crap de 8 kg prin la un rac din silicon. Peste numai cateva minute, la acelasi rac scoate o stiuca imensa pe care o evaluam cam tot la 8 kg. Este clar, asta e ultima zi in care ne putem scoate parleala pentru tot sejurul de pescuit, asa ca fac ceea ce stiu eu mai bine: ma prefac ca sunt putin suparat si dau la manivela mulinetei, inarmat cu un jig usor de 6 grame si un shad cu striatii.
Dupa cateva lanseuri in care reusesc sa scot un strapazan anemic, primesc in fir un tzac scurt si ferm si reusesc sa intep corect, mai ales ca eram foarte aproape de buza podului si tocmai ma pregateam sa scot jigul din apa. Realizez ca am ceva consistent la capatul firului si strig cat ma tin bojocii: Gafa, gafaaaaa! Aduceti, ba, minciogul! Cu ajutorul colegilor (unii, cu minciogul, altii cu mistourile si incurajarile), dupa un drill putin mai lung fata de ce estimasem, reusesc sa scot pe mal una bucata captura de salau cu o lungime de vreo 60 cm si care reuseste sa ma faca sa ma umflu in pene de bucurie. Urmeaza o sesiune scurta de poze si o eliberare in bune conditii, tot la piciorul podului, spre stupefactia unui pescar roman care venise si umpluse podul de lansete. Ne spune ca politistii viziteaza frecvent zona, dar cand apar taie cu o forfecuta toate firele si ramane doar cu doua lansete (numarul maxim legal din Spania). Apropo de controale, am avut permis de pescuit pentru o saptamana (vreo 10 EUR am platit) si am prezentat cu mare bucurie acest document domnilor politisti atunci cand l-au solicitat. Va dati seama ca o masina cu numar de Romania si plina de pescari bate la ochi pe acolo.
Terminam ziua obositi, dar unii dintre noi bucurosi si pe drumul de intoarcere repet cu mare fala ceea ce auzisem la ceilalti la sfarsitul fiecarei partide: Demonstratia a fost facuta. Cine a avut de prins, a prins. Oprim la un restaurant pe autostrada si cumpar o sticla de vin bun (va recomand sa incercati un vin spaniol rosu) si ceva de mancare si ii cinstesc pe colegii de pescuit cu mare bucurie. Azi am implinit 40 de ani si am prins salaul vietii in Spania, la 10 grade si alaturi de prieteni buni.
Text: Dan Lupulescu
Foto: Cosmin Gheorghe