Ne aliniem la GDPR!

Vă aducem la cunoștință că www.rapitorimania.ro utilizează fișiere de tip cookie și alte tehnici similare pentru a asigura funcționarea site-ului și protejarea datelor dvs., pentru a vă oferi o experiență cat mai placută și personalizată, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul într-un mod anonim.

Le oferim partenerilor noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză a traficului informații cu privire la modul in care folosiți site-ul nostru prin intermediul cookie-urilor pe care ei le pot seta.

Înainte de a continua navigarea pe www.rapitorimania.ro, vă rugăm să citiți și să întelegeți conținutul Politicii de utilizare cookie și al Politicii de confidențialitate.

Prin continuarea navigării și utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la Politica de utilizare cookie și la Politica de confidențialitate.

Ultima modificare: 29.05.2018
pop-up fumigena senzor

Ce naluci sa imi cumpar pentru avat?

marți, 2 august 2016   |   20268   afişări   

 

Avatul, probabil cel mai imprevizibil pește răpitor din apele noastre. Peştele care te poate duce de la agonie la extaz prin modul său de hrănire. Există condiţii când atacă aproape orice nălucă, dar şi momente de hrănire frenetice, când refuză orice nălucă.
 
 

Am adunat, în 15 ani de când pescuiesc la avat, peste 400 de năluci din toate tipurile şi categoriile de năluci hard care în diverse momente au răspuns tabieturilor ciudate ale avaţilor.

 

Eu nu plec la pescuit fără:

  1. Strike Pro – Cyber Vibe
  2. Berti Lure – Spinner Tail
  3. Strike Pro – Flap Jack
  4. Rapala – X-rap
  5. Strike Pro – Archback
  6. Salmo – Thrill
  7. Strike Pro – Jedi Rattler
  8. Top water – Zara
  9. Strike Pro – Tiny Buster
  10. OSP – Bent Minnow


Cicada

Una dintre cele mai versatile năluci. Poate fi pescuită pe toată coloana de apă şi o putem anima folosind aproape toate metodele din pescuitul la spinning. Prin prisma formei şi greutăţii este castabilă şi coboară rapid către substrat, indiferent de tipul de apă. Dacă avatul este prezent în suprafaţă, o putem recupera liniar, iar în funcţie de modelul de cicadă îi găsim viteza necesară pentru a rămâne în stratul superior al apei. De obicei, cicadele au mai multe puncte de legare prin care se modifică vibraţia ei. Modalitatea de a o pescui depinde evident de localizarea avatului.

 

Topwater 

Pentru mulţi dintre noi, pescuitul la avat, ca şi la ştiucă, înseamnă „spectacol”. Momentele când avatul atacă în suprafaţă trebuie exploatate la maxim. De multe ori, după localizarea avatului, vizual, încep partida de pescuit cu năluci topwater. Fie de tip walking-the-dog sau poppere. Pe care le adaptez în funcţie de dimensiunea peştilor-pradă. În cele mai multe cazuri încerc să imit cu năluca un peşte rănit în suprafaţă, cu o mişcare previzibilă pentru avat, ca să poată declanşa atacul.

 

Spinntail

O nălucă ce, la prima vedere, pare un concept simplu, dar este una dintre cele mai productive năluci în pescuitul la avat. Prin prisma greutăţii ne permite lanseuri lungi, putând aborda de la distanţă locurile unde se hrănesc avaţii, fără să deranjăm. În cele mai multe cazuri o recuperăm liniar, dar sunt şi situaţii când o pescuim în apropierea substratului cu o recuperare mai lentă şi stopaje.


Rattling 

Aplicaţiile nălucilor de tip rattling în pescuitul la avat putem spune că sunt asemănătoare cu cele ale cicadei, Dar diferenţele de volum şi greutate la aceeaşi dimensiune ne permit să putem imprima o evoluţie diferită. Ca exemplu: dacă recuperăm liniar voblerul, putem stopa evoluţia, iar năluca va cădea cu o viteză mai mică spre substrat, vibrând şi pe cădere. Volumul corpului fiind destul de mare, rattlingul poate avea şi multe detalii. Adaptat la peştii-pradă, voblerul poate trezi un real interes pentru avaţi.

 

Voblere

Pescuitul cu voblere la avat l-am început cu nălucile pe care le considerăm acum „old school”: Rapala - Original Floating, Count Down, minnow-uri de la Cozma, diferite modele de la ABU Garcia etc. Piaţa halieutică a evoluat, producătorii diversificând destul de mult fiecare categorie de vobler. Singurul criteriu de selectare a voblerelor pentru trusa îl putem face doar pe apă. În 90% dintre cazuri pescuim la avat pe ape curgătoare, iar un criteriu important al unui vobler este capacitatea lui de a evolua corect în curenţi puternici. Iar pentru a evita hazardul pe care îl poate produce acest peşte imprevizibil, rămân la teoria că voblere să fie alese în funcţie de peştii-pradă din acel moment. Să imite mişcarea, coloritul şi dimensiunile. Pescuitul la avat nu este bazat pe noroc sau pe vorba din popor că, atunci când se hrăneşte, atacă orice. O „simplă” partidă la avat necesită o plajă largă de voblere cu dimensiuni, forme, culori şi greutăţi diferite, pe care să le adaptăm prin imaginaţie şi experienţă la momentul dat.

Bogdan Doncea "Cox"



Unei persoane îi place asta.


Comentarii


alternative alternative : "Există condiţii când atacă aproape orice nălucă, dar şi momente de hrănire frenetice, când refuză orice nălucă." Pana aici am citit. Tu nu ai habar ce inseamna cuvintele pe care le folosesti. Poate ai vrut sa zici (dar n-ai stiut cum) ca sunt momente cand se hraneste frenetic SI ataca orice naluca. Cum sa zici ca se hraneste frenetic si refuza orice naluca? Frenetic e intens, puternic violent chiar. Apatic, frenetic.. e greu de tinut minte. Sunt 2 cuvinte, tre' cap sa le retii. Sa mai si stii cand se folosesc.. e nevoie de scoala pentru asta. Macar de clasele I-IV. Lasa, limiteaza-te tu la cuvintele de care esti sigur, ca-i mai bine asa.
04 apr. 2017 ora 16:34


cristialbu.ro