Ne aliniem la GDPR!

Vă aducem la cunoștință că www.rapitorimania.ro utilizează fișiere de tip cookie și alte tehnici similare pentru a asigura funcționarea site-ului și protejarea datelor dvs., pentru a vă oferi o experiență cat mai placută și personalizată, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul într-un mod anonim.

Le oferim partenerilor noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză a traficului informații cu privire la modul in care folosiți site-ul nostru prin intermediul cookie-urilor pe care ei le pot seta.

Înainte de a continua navigarea pe www.rapitorimania.ro, vă rugăm să citiți și să întelegeți conținutul Politicii de utilizare cookie și al Politicii de confidențialitate.

Prin continuarea navigării și utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la Politica de utilizare cookie și la Politica de confidențialitate.

Ultima modificare: 29.05.2018
pop-up fumigena senzor

Cum sa ajungi promoter la o firma de articole pescuit! By Alexandru Stoica.

joi, 21 ianuarie 2021   |   6381   afişări   

Articolul de fata este cu caracter obiectiv, dar totusi scris pe baza experientei personale, a lucrurilor pe care le-am facut, pe care le-am vazut si observat la alti pescari, si are rolul principal de a ajuta pescarii (in special cei activi pe retelele de socializare) sa isi promoveze imaginea de sine, imaginea de pescari sportivi si corecti.

As dori sa incep prin a va spune ce inseamna sa fii un pescar profesionist, din punctul meu de vedere: am vazut multe dezbateri pe aceasta tema si am ajuns la concluzia ca termenul de pescar profesionist este interpretat gresit de pescarii romani. Confuzia este datorata pescarilor din America, unde un pescar, un “pro-angler”, se alege cu sume foarte mari in urma concursurilor castigate, sume de ordinea sutelor de mii de dolari (fara sa includem si beneficiile pe care le au de la sponsori).  Acesti pescari isi pot castiga existenta din pescuit; este greu, sunt putini, dar cu siguranta sunt cativa care au reusit acest lucru. 

Termenul de profesionist nu cred ca depinde totusi de suma catigata, acesta fiind definit in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane dupa cum urmeaza:

profesionist = care lucrează într-un anumit domeniu de activitate pe baza unei pregătiri corespunzătoare”

sau

“profesionist =  care exercită o profesiune; (cel) care exercită o artă, un sport etc. pe baza unei pregătiri profesionale și fiind remunerat pentru aceasta”

Asadar, profesionist  poate fi:

·         -  un pescar cu pregatire corespunzatoare ( cursuri de exemplu )

·         -  un pescar care face arta, un pescar care pescuieste frumos, care explica si pe care il privim cu drag

·         - un pescar care colaboreaza cu una sau mai multe firme cu articole de pescuit si este remunerat, adica platit, in mai multe moduri: bani, articole de pescuit, acces la anumite facilitati de exemplu reduceri, faima etc.  Evident ca parerile sunt impartite si multi ( de cele mai multe ori “neprofesionisti” ) considera ca daca sponsorul nu iti ofera echipamente High End/de top, daca nu te imbraca din cap pana in picioare sau daca nu iti ofera suficienti bani incat sa nu mai trebuiasca sa ai un job s.a.m.d, NU esti un pescar profesionist – aici consider ca se greseste putin pentru ca nu trebuie comparam sumele castigate in Romania cu cele castigate in America atunci cand vine vorba de pescuit, si nici nu putem sa comparam sponsorii de acolo cu sponsorii de la noi.

 

Ca sa nu generam pe viitor polemici din care nu are nimeni nimic de castigat, termenul de “profesionist” putem sa il inlocuim cu “promoter” pentru ca toata lumea stie la ce ne referim cand vedem pe retele de socializare un pescar care promoveaza un anumit magazin sau o anumita firma cu articole de pescuit gen: Daiwa, Okuma, Prologic, Sebile, Korda, Savage-Gear, Sensas s.a.m.d.

 

Personal consider ca magazinele/firmele isi aleg promoterii dupa mai multe criterii:

·         Rezultatele obtinute: capturi si concursuri castigate.

·         Frecventa postarilor si Activitatea din mediul online (Facebook, Instagram, Youtube etc)

·         Calitatea continutului pe care il posteaza: claritatea si rezolutia pozelor (o poza frumoasa o sa atraga mai multi ochi, mai multi potentiali clienti) , calitatea filmelor (daca exista) si complexitatea descrierii unui produs, unei capturi, unei tehnici de pescuit etc.

 

·        Accesul la public pe care il au potentialii Promoteri: multi pescari prefera sa nu isi faca publice capturile si postarile lor din mediul online sau au ca tinta un public restrans.  Recomand cu incredere sa incercati sa va promovati cat mai mult pozele si povestioarele. Un potential sponsor cu siguranta o sa aiba in vedere descrierea pe care o are pescarul pentru ca in final, cu cat postarile sunt mai vizibile, cu atat vanzarile sunt mai mari. Pescarii care si-au pierdut in trecut accesul pe forumuri, siteuri de pescuit etc vor avea dificultati in a promova produse catre un public larg.

 

Tin minte primul meu articol scris pe rapitorimania. A fost o surpriza placuta si pentru mine cand am vazut ca sunt +10.000 vizualizari in doar cateva zile – acum pagina este la 14.000 vizualizari si este vorba de:

http://www.rapitorimania.ro/articole/international/vrei-sa-pescuiesti-in-uk-12450-foto14825v0

 

Personal am concluzionat ca cea mai eficienta modalitate de promovare, si relativ ieftina (consuma doar timp – mult timp) este distribuirea in masa a articolelor/postarilor pe reteaua de socializare Facebook si doar catre publicul tinta care dorim sa ne citeasca articolul. In principiu distribui doar pe grupurile de specialitate si nu postez niciodata poze cu pesti in locuri in care nu isi au rostul. Cu cat postarea este mai detaliata cu atat pescarii vor aprecia mai mult si vor distribui la randul lor. Un exemplu de postare ar fi asta, postare care am observat ca a fost chiar si pe placul multor pescari de rapitor, chiar daca relateaza pescuitul de crap:

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2530544423637486&id=100000458592191

 

Un alt exemplu de postare care a avut success este acest filmulet in care am prins pe filmare un crap agatat de gura in timp ce pescuiam la rapitor. Poastarea a reusit sa stranga aproximativ 150.000 vizualizari: 

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2564212860270642&id=100000458592191 

 

In principiu capturile mele pe care le publica paginile sponsorilor pe Facebook fac un “reach” de 30.000-80.000 in functie de dimensiunea pestelui, calitatea pozelor, complexitatea descrierii si timpul din zi si saptamana in care se fac distribuirile.

PS: postarile de mai sus le puteti viziona chiar daca nu aveti un cont de Facebook- postarile sunt publice si nu am restrictionat accesul nimanui pe pagina mea.

 

·        Respectul reciproc peste-pescar-natura:

-       nicio firma nu isi va promova articolele langa un peste plin de sange sau noroi, tinut necorespunzator sau legat (am vazut din pacate ciortani tinuti cu gripul – nu e o idee prea buna)
-       nicio firma nu isi va promova articolele printr-o poza in care apar gunoaie pe malurile apei
-       faceti mereu poze pe malul apei – pozele la apus si rasarit am observat ca sunt mereu mai appreciate,cred eu, datorita culorilor spectaculoase.
-       promovarea se poate face, cu mare success, si cu pesti mici! O descriere frumoasa atrage mereu atentia pescarului decent, cel dornic de a evolua, chiar daca pestii capturati nu sunt de dimensiuni notabile. Majoritatea lucrurilor pe care le stiu, le-am invatat de la pescarii romani, citind articole, vizionand youtube si discutand cu multi dintre ei pe retetelele de socializare. Cinste celor ce si-au facut timp macar cateva minute sa imi raspunda la 2-3 intrebari in trecut.
-       nicio firma nu isi va promova articolele printr-un pescar care nu are decenta.
 
 
 
Am spus in mare, pentru ca aici este mult de discutat, dar daca ne gandim rapid putem face un mic set de reguli:
1.    Nu faceti poze fara minimum de haine (pantalon, tricou si incaltari).
2.    Nu faceti poze in ipostaze neplacute, care vi se par amuzante. Am si eu cateva poze de la pescuit in care mai facem o boacana, mai radem/glumim cu partenerul de pescuit, mai facem o gluma uneori de prost gust – dar pozele acestea nu sunt publice.
3.    Nu fiti foarte insistenti daca ati fost refuzati de un potential sponsor.
4.    Evitati promovarea fortata, distribuiri prea multe, taguri prea multe catre potentiali sponsori s.a.m.d pentru a evita sa primiti porecle gen “Distribuitorus cersetorus”.
5.    Cand incerci sa promovezi un produs nu denigra alt produs! E foarte important sa nu arunci cu noroi – nu uitati ca de fiecare data cand aruncati cu noroi, mainile vi se murdaresc chiar daca nu nimeriti tinta si de cele mai multe ori voi sunteti cei ce ramaneti patati.
 
O descriere de genul “Am prins 3 pesti cu momeala X” este mult mai apreciata decat “Am prins 3 pesti cu momeala X pentru ca momeala Y este de tot rahatul”. De retinut ca o reclama “negativa” este tot reclama, iar multi potentiali sponsori se feresc de personele care apeleaza la aceasta strategie murdara de marketing pentru ca stiu ca in orice moment produsele lor pot deveni produsele Y.
 
6.    Stati departe de probleme, de certuri si in principiu intrati in vorba cu cineva pe care nu il cunoasteti doar daca aveti de oferit un sfat bun sau o felicitare. Mai concret, eu sunt de parere ca niciun sponsor nu ar dori sa fie reprezentat de un pescar cu probleme de personalitate si fara stapanire de sine. Rolul unui promoter ar trebui sa fie de a promova produse, nu de a denigra produse sau firme.
 
Am cerut sfaturi si am primit cu drag critici constructive de la promoterii altor sponsori. Atunci cand acceptam greseala, cand ascultam parerea altor pescari (chiar daca consideram ca nu au dreptate din toate punctele de vedere), cand dorim schimbare si cand dorim sa incercam mereu acel ceva “nou”, se numeste evolutie – lucru fara de care un pescar nu poate sa avanseze in cariera. O sa ne bucuram cu adevarat atunci cand castigam numai dupa ce invatam mai intai sa pierdem.
 
7.    Atentie la limbaj – aici nu cred ca este nevoie sa detaliez.
8.    Nu mintiti in legatura cu capturile si reusitele voastre – din pacate multi pescari posteaza continut neoriginal pe retelele de socializare sau se lasa dusi de val cand relateaza despre reusitele lor in materie de capturi, concursuri etc.
 
Personal tin mereu dovada filmata cu dimensiunea pestilor pe care ii postez public (filmarea cantaririi sau masurarii) pe care o public in caz de nevoie – avand in vedere ca postez foarte des pe retelele de socializare: Facebook si Instagram. In principiu, timpul nu imi permite sa prezint genul asta de dovezi de fiecare data cand Costel, George sau Daniel contesta dimensiunea sau greutatea pestelui. Am fost pus in situatia de a trimite dovada filmata a verificarii cantarului pe care l-am folosit cand am cantarit ultimul biban de 2.4kg, altfel editorii de la revista Anglers Mail nu voiau sa publice poza si nici patronul complexului de pescuit nu a facut poza publica pana cand nu a vazut filmarea in care verific cantarul folosit pentru cantarirea pestelui in paralel cu un cantar electronic de bucatarie. Veridicitatea a fost confirmata si pestele a aprut in editia Anglers Mail din 12 Mar 2019 – lucru care imi mareste colectia la 11 aparitii in aceasta revista + aparitia pe prima pagina de 2 ori. In principiu imi place sa filmez cand masor sau cantaresc un peste mare sau un record personal. Deasemenea am primit si multe comentarii de genul “poza falsa”  sau “photoshop” si personal va spun ca ma bucur cand primesc astfel de mesaje pentru ca inseamna ca intradevar pozele sunt spectaculoase! Aici meritul este al partenerului meu de pescuit Catalin Rusu caruia cred ca i-a fost implantat un cip Kodak la nastere – mereu scoate poze frumoase doar din telefon. Am observat ca in general genul asta de comentarii rautacioase vin de la persoane fara decenta, care nu implinesc nici macar cateva din setul acesta de 8 reguli.


Nu uitati ca potentialii sponsori “vegheaza din umbra” mai ales pe retelele de socializare si propunerea de a deveni parter la o anumita firma poate sa apara oricand! Sponsori mari in Romania sunt putini, ii putem numara pe degete asa ca profitati de fiecare ocazie. Imprejurarile au facut in asa fel incat sa nu pot sa onorez cateva oferte de colaborare primite recent din partea unor firme cu articole de pescuit. Nu refuzati daca primiti oferte si nu incercati sa tinti direct “sus”. Orice colaborare este binevenita mai ales daca doriti sa deveniti Promoter.

Vreau sa inchei prin a va spune inca greseala pe care am facut-o constant in ultimii 2 ani, si pe care recomand cu caldura sa nu o faceti si voi. Stiu ca e bine sa invatam din greseli, dar e cel mai bine sa invatam si greselile altora, asadar: Diversificati continutul pe care il postati si incercati pe cat posibil sa puneti accent pe un alt produs atunci cand faceti mai multe prezentari la rand care sunt similare. Daca as face 3 articole despre un combo in primul as pune accent pe lanseta, in al doilea pe mulineta si in al 3-lea pe fir de exemplu. Stiu ca am suparat cativa pescari de rapitori in ultima vreme promovand neincetat Savage Gear Cannibal shad, si trebuie sa imi cer scuze daca a deranjat dar vreau sa va spun ca nu am facut-o intentionat, este pur si simplu guma care mi-a adus cele mai multe stiuci +1m, guma cu care mi-am batut recordul la stiuca de 2 ori,la biban de 2 ori si guma cu care am prins majoritatea speciilor de rapitori din UK si guma cu care incep si termin toate partidele de pescuit la rapitor, in special la stiuca.

Fire intinse dragi pescari si mult success pe plan “profesionist”!

Alexandru Stoica, powered by Arrow International





Comentarii


Momentan nu există comentarii.


cristialbu.ro