Ne aliniem la GDPR!

Vă aducem la cunoștință că www.rapitorimania.ro utilizează fișiere de tip cookie și alte tehnici similare pentru a asigura funcționarea site-ului și protejarea datelor dvs., pentru a vă oferi o experiență cat mai placută și personalizată, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul într-un mod anonim.

Le oferim partenerilor noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză a traficului informații cu privire la modul in care folosiți site-ul nostru prin intermediul cookie-urilor pe care ei le pot seta.

Înainte de a continua navigarea pe www.rapitorimania.ro, vă rugăm să citiți și să întelegeți conținutul Politicii de utilizare cookie și al Politicii de confidențialitate.

Prin continuarea navigării și utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la Politica de utilizare cookie și la Politica de confidențialitate.

Ultima modificare: 29.05.2018

Monofilament sau multifilament? Asta este întrebarea.

27 martie 2018   |   3436   afişări   

Probabil ca firul, alaturi de carlig, a fost primul element de echipament de pescuit. Încă de pe vremea când oamenii făceau artă rupestră pescuitul a însemnat nu doar dibăcie, ci și echipament. Din fibre vegetale, din tendoane de animale, aceste fire prin intermediul cărora omul a pus la nasul peștelui momeala și apoi l-a scos din apă într-un mod deloc prietenos au fost veriga cea mai importantă.

 

În linii mari pescuitul cu năluci nu s-a schimbat față de ceea ce făceau amerindienii sau eschimoșii acum 700 -800 de ani. Un obiect meșterit de pescar și care tras prin apă seamănă a pradă ia astăzi mințile peștelui răpitor, așa cum a făcut-o înainte de Columb. Venind cumva în zilele noastre, putem spune că dacă lanseta nu este senzitivă sau cârligul nu este foarte ascuțit, tot mai ai o șansă din 5 să prinzi ceva. Dacă mulineta nu merge bine, improvizezi și continui să pescuiești. Dar dacă firul te lasă, este imposibil să mai pui mâna pe mult visatul pește, mai mult sau mai puțin trofeu. Apanajul exclusiv al firului poate fi - pentru cei neinițiați în tainele pescuitului – rezistența la tracțiune, capacitatea acestuia de a rezista în lupta cu un pește mare. Rezistența la nod, uniformitatea in diametru, curgerea prin inele, absorbția apei, elasticitatea, rezistența la abraziune sunt însă parametri la fel de importanți. Așa cum știm cu toții, marea revoluție în pescuitul modern a venit odată cu inventarea nylonului 6.6 de compania americana DuPont în 1936.

 

Este o poveste interesantă legată de război, pentru că Marea Conflagrație a pus pe tapet și Germania nazistă, ai căror cercetători descopereau cam în același timp perlon, un alt tip de monofilament sintetic. Toată treaba asta are legătură cu aplicațiile pentru armată, în mod special cu parașutele. Imediat după război DuPont a lărgit sfera de aplicații în domeniul civil și uite așa am ajuns inevitabil la pescuit. Firul monofilament din nylon 6.6 avea o rezistența destul de mică raportată la diametru și în plus avea dezavantajul de a fi foarte rigid. Cu toate acestea monofilamentul a fost imediat un mare succes și a deschis practic calea pentru echipamentul de spinning. Dar până la spinning a fost baitcastingul, care a folosit firele multifilament din mătase cu mare succes și care a avut în apariția nylonului 6.6 sansa de a trece de la multifilamentul organic la cel sintetic. Mai exact este vorba despre Dacron, un multifilament realizat din fire din nylon împletite. Dezavantajele acestui multifilament erau că avea un procent de absorbție al apei destul de mare și că era în secțiune destul de plat, însă echipamentul de baitcasting e simțea destul de bine chiar și așa. Problemele apăreau însă în momentul în care acest gen de fire multifilament erau folosite cu mulinetele de spinning. Firul se lipea de blanc si de inele la lansare (fiind impregnat cu apă) și nu era corect pus pe bobină.

 

Din acest punct monofilamentul părea să fie sinonimul modernismului, mai ales că dezvoltarea chimiei a permis abordarea unor tipuri noi de polimeri, astfel încât nylon 6.6 a devenit desuet. Apariția copolimerilor a fost însă semnalul intrării într-o nouă eră pentru firele monofilament. Fiecare polimer a putut fi obținut urmărind anumite carateristici. Unii polimeri erau rezistenți la abraziune, dar rigizi, alții mătăsoși (fără memoria bobinării), dar puțin rezistenți la tracțiune. Și tot așa. Numai că un amestec bine controlat, astfel încât să fie folosit acel procentaj exact dintr-un polimer și altul, în funcție de caracteristicile dorite, a dus la ideea de copolimeri, ceea ce a permis obținerea unor fire monofilament cu proprietăți superioare. Mai mult, anii '90 au fost semnalul pentru intrarea pe scena pescuitului a firelor monofilament specializate, asta tocmai pentru a elimina cât mai mult compromisul. Un fir mătăsos, perfect în lansare, are însă o elasticitate ridicată, deci o sensitivitate scăzută. În mod similar, un fir cu elasticitate scăzută, este un fir rigid, care poate crea mari probleme mulinetelor de spinning în lansare. Așa a apărut necesitatea producerii unor fire cu aplicații stricte, unele elastice, dar mătăsoase, altele mai rigide, dar mai senzitive, în funcție de tehnica de pescuit în care erau folosite. Stren și Berkley au fost pioneri în domeniu și au reușit să facă acest lucru la superlativ. Anii '90 au fost însă și perioada în care au revenit pe firmament firele multifilament, revenire spectaculoasă datorată folosirii gelului de polietilenă la producerea nano-fibrelor, fapt ce a condus în cele din urmă la Dyneema și Spectra, micro-fibre cu proprietăți senzaționale în materie de rezistență și de lipsă a elasticității.

 

Interesant este că Berkley a dus conceptul multifilamentului și mai departe, de la faimoasa Gorila Braid (multifilament împletit) la Fireline – un multifilament fuzionat și acoperit cu un strat care reduce fricțiunea pe inele. Succesul a fost enorm, iar combinarea acestor două tipuri de fire multifilament cu competițiile de bass a făcut ca ultimul deceniu al secolului XX să fie în pescuit o perioadă dependentă de ceea ce americanii au denumit SUPERFIRE. Numai că aceste „superfire” aveau două impedimente: vizibilitate crescută și rezistență scăzută la abraziune. Astfel privirile au îndreptate din nou spre monofilament, de data aceasta ceva special: florocarbonul. Florocarbonul a avut inițial aplicații în flyfishing, ca strună. Acest lucru s-a întâmplat deoarece pescuitul la păstrăv reclamă vizibiltate redusă a strunei, iar florocarbonul are indicele de refracțe identic cu al apei, ceea ce îl face parctic invizibil. În plus, este rezistent la abraziune și are elasticitate aproape nulă, însă rigiditatea ridicată a făcut ca producțiile timpurii să nu fie dorite de pescarii de spinning. Lucrurile s-au schimbat însă când Stren a scos pe piață un monofilament florocarbon cu o suplețe excelentă, asta fără să se piardă celelalte calități. Imediat dezvoltarea aplicațiilor în ape limpezi și în structuri cu grad mare de abraziune au generat tehnici noi de pescuit și năluci noi. Aceia au fost anii în care mutlifilamentul de top împletit erau Gorila Braid și Power Pro, iar în zona firelor fuzionate Berkley Fireline și Mitchell Spiderwire Fusion (Spectra) erau de departe cele mai căutate.

 

La începutul secolului XXI armata s-a intersectat din nou cu firele de pescuit, de această dată cu cele multifilament, Dyneema fiind dorită de armata americană pentru diverse aplicații la echipamentele destinate teatrelor de război. Acest lucru a dus la o criză de materie primă, și implicit la o creștere a prețului firelor multifilament, însă zarurile fuseseră din nou aruncate, iar multifilamentul ajunsese deja ca un drog, iar de la drog până la sevraj nu estedecât un pas, indiferent de preț. Am avut șansa sî experimentez primele superfire în Statele Unite, la începutul anilor '90, însă treptat am trecut de la Fireline si Spiderwire la SunLine, asta pentru că braidul începuse să se apropie tot mai mult de firele fuzionate ca fluiditate prin inele, mai puțin abraziv pentru inserturi și mai puțin zgomotoase. Un salt important pentru SunLine față de alte fire împletite a fost absorbția scăzută a apei, însă rezistența în șoc s-a dovedit în timp un factor de stress, cel puțin pentru... pescar. Asta m-a făcut să caut altceva, am trecut prin Sufix, Daiwa, Stroft, Momoi. Evident că fiecare dintre voi va căuta ceva în mod special, și trebuie să spun că am întâlnit destui care spun că Momoi nu e ce trebuie, alții care zic că Varivas este excepțional, alții că nu merită banii... Și tot așa. Un lucru important este să testați firele și să le observați punctele pozitive și cele negative, pentru că vă asigur că le au pe ambele, în egală măsură.

 

Chiar dacă tehnologia de ultimă generație face ca diametrele la o putere dată să fie tot mai mici, diametrul este o alegere care poate dicta o tehnică sau alta de pescuit. Iar pescuitul cu jiguri nu poate fi astăzi definit complet fără multifilament. Iată două exemple din acest tip de pescuit:

1.      Șalăii sunt slab motivați în hrănire și preferă nălucile care se scufundă cu viteză mică. În același timp nu puteți folosi greutăți extrem de mici datorită adâncimii mari (și alți factori perturbatori, cum ar fi vântul). Veți folosi un fir mai gros decât necesar, pentru a frâna plonjarea nălucii.

2.      Pescuiți pe Dunăre în curent foarte puternic. Indiferent de greutatea folosită jigul va fi ridicat de pe fundul apei datorită acestui curent. Sunteți într-un cerc vicios, pentru că aveți un jig foarte greu, iar asta înseamnă un fir mai gros (în conformitate cuclasa de putere în care se încadrează lanseta pe care o folosiți). Dar un fir gros înseamnă frecare mai mare cu apa și în cele din urmă ridicarea jigului din zona profundă. Soluția este să folosiți un fir mai subțire, anormal de subțire pentru greutatea jigului și puterea lansetei. Riscați, pierdeți din puterea firului, dar ajungeți cu jigul acolo unde sunt peștii.

 

Urmează acum o întrebare firească: dacă superfirele sunt atât de performante, atunci de ce mai sunt produse firele monofilament (copolimeri și florocarbon)? Ei bine, monofilamentul își are în continuare locul său în tehnicile de pescuit moderne. Iar acest lucru vine atât din faptul că astăzi monofilamentul are o elasticitate mai scăzută (deci o senzitivizitate ridicată), suplețe, rezistență la abraziune și puteri mari în raport cu diametrul. În plus, există fire cu acoperire diferită de interior, tocmai pentru a păstra suplețe și putere (oferite de miez), dar și rezistență la abraziune (datorată acelui „coating”). Cei care pescuiesc în ape foarte limpezi au posibilitatea de a opta pentru florocarbon (indice de refracție egal cu al apei), dar și cu acoperire mată, pentru că nu doar transparența firului este importantă pentru a deveni invizibil în apă, ci și faptul că are strălucire redusă. În mod generic firul monofilament este recomandat în pescuitul cu năluci reactive (voblere cu barbetă în special), deoarece elasticitatea sa funcționează perfect în momentul în care peștele aspiră năluca. Dar specializările au condus și spre finețuri care demonstrează cât de complex este pescuitul cu năluci, iar jiggingul este – după părerea mea – cel mai tehnic gen de pescuit. Fără dubii multifilamentul este rege în acest stil de pescuit prin faptul că are elasticitate aproape zero și senzitivitate maximă, dar monofilamentul își găsește o nișă interesantă și în jigging – atunci când șalăii sunt inactivi, se hrănesc foarte slab și nu reacționează decât la prezentări extrem de discrete. În astfel de situații pescarul recurge la lestări mai mici ale jigurilor, la dimensiuni mai mici ale nălucilor suple și la diametre mai mici ale firului multifilament. Dar asta nu este totul, pentru că firul multifilament are în astfel de situații două dezavantaje: primul rezidă din faptul că având zero elasticitate, va avea un recul puternic în momentul în care șalaul atacă năluca suplă, recul amplificat și de lanseta rapidă. Cu alte cuvinte în contact cu jigul șalăul va simți lanseta și va rejecta rapid năluca. Un al doilea impediment este faptul că și în condiții de iluminare slaba și transparență scăzută, șalăul are o sensibilitate vizuală extremă și este capabil să sesizeze pe fundalul luminos (suprafața apei în relație cu substratul) silueta întunecată a firului multifilament, opac prin definiție, indiferent de diametrul său. În astfel de situații monofilamentul este ideal, deoarece este transparent și are elasticitate. Câștigul este mai mare (peștele nu mai simte reculul lansetei rapide în momentul în care intră în contact cu jigul și nici nu vede firul) față de pierderea de senzitivitate. Aici trebuie făcută o observație – ansamblul fir – lansetă are rol esențial în controlul asupra evoluției jigului, în sesizarea atacului și în „pipăirea” substratului astfel încât să rămâneți în contact permanent cu acesta în timpul evoluției nălucii. Există și contraindicații atunci când vântul este puternic, curbează firul și anihilează transmiterea de informații spre lansetă deoarece firul devine în acest moment un atenuator de semnal. Este deci timpul de a reveni la multifilamentul subțire, cu toate dezavantajele interacționării cu șalăi nemotivați în hrănire, sau „mârâiți” - cum mai spun pescarii dedicați acestui gen de pescuit.

 

Odată stăpânite regulile de bază în alegerea firelor multifilament sau monofilament, ai loc și pentru inovații... Adică trucuri și șmecherii. De pildă începi să jonglezi cu raportul dintre elasticitatea firului și acțiunea lansetei. Dacă folosești năluci reactive (voblere în special) poți alege fir monofilament și o lansetă moderat – rapidă, uneori chiar rapidă, pentru a-ți mări rata de transfer a informațiilor venite de la nălucă, sau invers – un fir multifilament și o lansetă cu acțiune moderată. Evident că un ansamblu monofilament / lansetă rapidă (1) nu are același comportament ca un ansamblu multifilament / lansetă moderată (2). Dacă folosiți de pildă oscilantă în pescuitul știucii ansamblul (1) vă oferă o prezentare mai discretă (firul nu este vizibil în ape transparente) și lasă un recul nălucii pentru a fi inhalată de știucă, lanseta rapidă având avantajul de a oferi o înțepare fermă, dar și informații în timp util atunci când atacurile știucii sunt foarte discrete. Ansamblul (2) pune în prim – plan senzitivititatea, dar și puterea firului, atunci când se pescuiește în ape cu vegetație abundentă și există riscul ca știuca să se refugieze în jungla subacvatică. În acest caz lanseta moderată suplinește reculul puternic al firului multifilament și îi dă șansa știucii să inhaleze năluca. Am discutat aici despre jigging / șalău și despre știucă / oscilantă tocmai pentru a sublinia importanța integrării comportamentului predatorial al speciei țintă în alegerea tehnicilor și echipamentelor de pescuit. Șalăul mușcă efectiv prada, și face acest lucru cu putere pentru a o strivi. Dacă privim dinții șalăului vom observa caninii ca niște pumnale cu care penetrează corpul peștelui-pradă, iar omorîrea acestuia în momentul atacului este esențială, deoarece șalăul nu este adaptat să mențină în strânsoarea fălcilor un pește care se zbate pentru a scăpa. În mod diferit știuca are foarte multe dinți îndreptați spre interiorul gurii, iar acest lucru spune multe despre modul în care răpitorul cu pricina se hrănește. Știuca inhalează prada de la distanță prin deschiderea bruscă a gurii și operculelor, prada intra în gura prădătorului vie și gata de evadare, însă dinții nu-i vor permite acesteia decât să înainteze spre interiorul gurii vorace. Practic știuca își va înghiți prada vie. Iată de ce este esențial în jigging ca echipamentul să aibă reacție foarte mică de răspuns și senzitivitate maximă, în timp ce în pescuitul cu năluci reactive la știucă trebuie să-i permită acesteia să aspire năluca (din elasticitatea lansetei și/sau a firului).

     

Achiziționarea firelor nu reprezintă numai o alegere legată de aplicațiile urmărite, ci și de calitățile produselor pe care le vrei, calită vizibile „out of the box”, în magazin, dar și calități ce pot fi cuantificate numai când firul este folosit. Evident că intervine aici și preferința pescarului față de anumite branduri, în care are încredere, dar eu cred că este necesar să existe (cel puțin pentru tipuri de fire pe care nu le cunoști) testul elementar din magazin. Adică testarea supleței, a rezistenței în nod (empiric), a uniformității diametrului pe lungime de 2 – 3 m și mai ales a secțiunii rotunde. Absorbția apei în cazul firului monofilament apare după ore de folosire, de imersare continuă în apă, și poate mări cu aproximativ 50% elasticitatea, scăzând în acelaș timp rezistența în nod cu aproximativ 40%. Firul monofilament își pierde dramatic calitățile sub influența razelor UV, fapt ce recomandă schimbarea acestui gen de fire după câteva partide de pescuit. Deasemenea efortul extrem în tracțiune întinde firul monofilament care se încrețește pe lungimi mari, acest lucru însemnând o modificare ireversibilă a lanțurilor macromoleculare. Și în acest este bine să schimbați firul. Firele multifilament sunt inerte la razele UV, absorb puțină apă și fac acest lucru doar între microfibre, nu și în structura moleculară a acestora, ceea ce înseamnă ca nu le modifică proprietățile fizice și chimice. Un fir multifilament poate fi folosit în aceste circumstanțe și două sezoane, cu observația că după un sezon trebuie schimbat capătul, începând bobinarea firului pe tambur cu partea folosită. Ca ultim sfat: producătorii inscripționează pe ambalajul firelor puterea acestora în kilograme-forță la o tracțiunee constantă și fără nod. În nod puterea firului scade la jumătate în cazul firelor monofilament, efect similar în șoc pentru firele multifilament, scădere la care se adaugă și influența nodului. Atunci când alegeți firul având ca reper puterea acestuia, trebuie să aveți în vedere aceste valori reale, dar nu uitați că până la urmă alegerea va fi un compromis între dezideratul de a avea o putere cât mai mare și un diametru cât mai mic.

 

Malin Musatescu - articol publicat in PPT.

Printul este, sau ar trebui sa fie, inca, important pentru ca ii “provoaca” pe oameni sa citeasca. Atunci cand iti cumperi o revista, iti dedici timp pentru a o citi si rasfoi, “treci” cu vederea fiecare pagina , te lasi inspirat de fotografiile si articolele pe care le citesti. Printul te solicita intr-un mod diferit fata de digital. Daca iti place sa citesti, iti recomand revista Pescuitul Pentru Toti, singura publicatie halieutica print din Romania, glossy, 128 pagini, trimestriala. Totodata, revista are si o extensie online pe facebook si www.pescuitulpentrutoti.com.

 





Comentarii


Momentan nu există comentarii.


 
 whiteman.ro