Când spui topwater , majoritatea pescarilor de răpitori asociază acest stil de pescuit cu lunile calde de vară. Ei bine, eu vă propun să „plimbați câinele” și pe vreme capricioasă, rece, când știucile nu sunt active. Rezultatele s-ar putea să vă surprindă plăcut, în ciuda lipitorilor care vi se vor urca pe mână la sedința foto.și walk the dog
Kazahstan
În anul 2010 am învățat prima oară cu adevărat cum se pescuiește cu voblere topwater la știucă. Mai încercasem în trecut, dar fără a insista prea mult, practic doar le-am plimbat prin apă ocazional. Chiar dacă mă repet, cel mai important aspect în pescuitul la răpitori cu momeli artificiale este încrederea pe care o ai în năluca pe care o folosești. Și pentru aceasta ai nevoie de cel puțin o partidă de confirmare soldată cu multe „victime”. Abia după ce încrederea este în bagaj începe experimentarea: culori, evoluții, tipuri de ape, vreme etc. Revenim la 2010, eu cu Mălin în delta Volgăi. O deltă tânară, ghioluri cu apă mică, fund nisipos, fără prea multă vegetație, mii de știuci. După două ore de pescuit schimbaserăm mai mult de jumătate din nălucile pe care le aveam în truse. Trăgea la orice.
Aprilie devreme
A doua zi de pescuit în Kazahstan, plafonare totală. Orice lansare era soldată cu câteva V-uri care îți urmăreau năluca. Sună frumos, dar la un anumit moment ți se taie, mai ales când majoritatea știucilor sunt mici și multe, am prins puține exemplare de 2-3 kg cu un vârf de 5 kg. Schimbăm linguri oscilante, gume, voblere cu care nu prinseserăm nimic, niciodată, până când Mălin spune: „Băi, Arif, hai să îți arăt ceva mișto!” și începe să „plimbe câinele” pe suprafața apei. Spectacol total, săreau știucile din apă ca nebunele ratând voblerul, fără exagerări mai mult de zece bucăți pe o recuperare. Zara Spook, Mudsucker, i-am luat la rând toată trusa lui Mălin. Prima lecție, dacă vrei să le și înțepi, între 2-3 jerkuri, faci o pauză de câteva secunde.
Noiembrie, Spania, Ebro
Expediție într-un noiembrie friguros, cu temperaturi care făceau pojghiță de gheață dimineața pe bărci. Atunci s-a nimerit să putem merge la bass, eram pentru a doua oară pe Ebro. Mai fuseserăm în mai 2012, știam locurile, dar comportamentul era diferit. După două zile de bătut câmpiile cu monturi texas, șopârle și alte lighioane, îl sunăm pe Cristian Melinte, cel care ne-a învățat prima dată să pescuim la bass pe această locație. Cristian ne spune că bassii se pregătesc de iernat, sunt cantonați pe adâncimi de 7-8 metri și singurele modalități de a-i prinde sunt drop shot și surpriză... voblere topwater! „Tu faci mișto de noi cu topwatere?”, a fost prima întrebare pe care i-am pus-o. Răspunsul a fost: „Nu, le jerkuiți așa un, doi, pauză de o secundă-două, un, doi, trei, pauză lungă de până la un minut, să aibă timp să se ridice bassul de pe fundul apei. Și tot așa mai departe.”
Mergem la primul magazin și cumpăram voblerul pe care ni-l recomandase Cristian, Lucky Craft Gun Fish. Un, doi, stop, un, doi, trei, pauză lungă, suflat în palme de frig, începem să avem atacuri, rare, dar se pare că tehnica funcționează, trebuie doar să ai răbdare să aștepți. Petre German cred că a fost cel mai insistent și mai răbdător dintre noi. Într-un final a reușit să ridice un exemplar frumos pe o pauză lungă. Ședință foto, băgăm la cap – vom folosi această tehnică și la știucă pe viitor.
Iar noiembrie, Deltă
Delta Dunării, Holbina Trei Bibani, frig, știuci mârâite și pline de lipitori, plastice trase încet pe fund, nicio captură notabilă. Până când Nicolas (partenerul meu francez de pescuit) scoate din trusă un topwater de dimensiuni mari, Imakatsu Trairao. Începe să îl jerkuiască fără pauze, un, doi, un, doi, continuă să insiste. La un moment dat, în mijlocul unei recuperări, Nicolas face o pauză să își șteargă sângele de pe degete (se tăiase în branhiile unei știuci). Pune lanseta la subraț, scoate un șervețel din buzunar și începe să curețe sângele. La un minut distanță, o știucă mare se ridică la voberul aflat inert pe suprafața apei și îi smucește lanseta de la subraț. Bun, deci ca la bass în Spania... a urmat o partidă de poveste numai cu topwatere.
Și decembrie?
Păi, a mers și într-un început de decembrie, pe înserate, înainte să ieșim de pe apă la o partidă de știucă. O vreme caldă, plăcută, în ciuda anotimpului, pescuiserăm toată ziua cu plastice moi și glidere cu bile, nu prinseserăm prea bine și, în ciuda experiențelor trecute, nu încercaserăm la topwatere. Bogdan spune: „Hai să mai stăm 10 minute, vreau să mai încerc un vobler de la Strike Pro”. „Păi, nu mai vezi nimic acum”, i-am replicat eu. Evoluția voblerului nu se distingea prea bine, dar mergea corect pe apă, judecând după zgomotul bilelor. După două-trei lansări îl pun să strângă lanseta, dar Bogdan, în stilul lui caracteristic, spune: „Stai să mai dau o dată”. Lansează, începe să plimbe câinele în noapte și Baaaang! se aude o fleoșcăială și Bogdan strigă „Băi, ești nebun? Am luat-o!”. Andy Arif