Ne aliniem la GDPR!

Vă aducem la cunoștință că www.rapitorimania.ro utilizează fișiere de tip cookie și alte tehnici similare pentru a asigura funcționarea site-ului și protejarea datelor dvs., pentru a vă oferi o experiență cat mai placută și personalizată, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul într-un mod anonim.

Le oferim partenerilor noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză a traficului informații cu privire la modul in care folosiți site-ul nostru prin intermediul cookie-urilor pe care ei le pot seta.

Înainte de a continua navigarea pe www.rapitorimania.ro, vă rugăm să citiți și să întelegeți conținutul Politicii de utilizare cookie și al Politicii de confidențialitate.

Prin continuarea navigării și utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la Politica de utilizare cookie și la Politica de confidențialitate.

Ultima modificare: 29.05.2018

Unde mai mergem la pescuit? Cu drag din Colibita!

15 februarie 2017   |   16382   afişări   

Pensiunea Ariniș, aer ca-n Alpi! 


 

„O regiune excelentă pentru a-și adormi orișicine greutățile neajunsurilor de peste an, a-și alunga afecțiunile pulmonare inspirând un aer ozonat de brad, având posibilitatea de a face cură la razele de soare ultraviolete“, scriau jurnaliștii de la „Frăția Românească“ despre Colibița în anul 1927.

 
 

Situată la o altitudine de 900 de metri, localitatea Colibița este poarta de intrare în Munții Călimani. Din 1923, Colibița a funcționat ca stațiune balneoclimaterică până în 1975. În 1980, întreaga așezare, inclusiv stațiunea, au dispărut cu totul, aici fiind amenajat un lac de acumulare, iar satul a fost strămutat. Zona oferă numeroase posibilități de destindere pentru iubitorii muntelui: excursii, drumeții (Tăul Zânelor, izvorul de apa minerală Borcut, trasee montane – traseu marcat de 3,5 ore până în Vf. Bistricioru, Castelul Dracula situat în Pasul Tihuța – 1 100 de metri altitudine), ciclism montan, caiac, alpinism, pescuit, plimbări cu sania, dar și plimbări cu barca pe lac.


Nu știam nimic despre Colibița până în 2008, până când Turneul „Aventuri la Pescuit”, campionatul național de spinning în acea vreme, mi-a făcut cunoștință cu unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut în călătoriile mele. După ce parcurgi 500 km fără oprire cu încă patru oameni într-o mașină plină cu bărci și scule de pescuit, normal că ai un sentiment de împlinire când în sfârșit vezi lacul de pe baraj. Dar pentru mine a fost mai mult de atât, peisajul sălbatic și aerul curat mi-au tăiat respirația și am fost lovit de un val de energie pozitivă greu de descris în cuvinte.


Am revenit în 2009, tot la concurs, tot cu colegii din clubul Drill. De la stânga la dreapta, Petre, Cristi, Eugen, Mișu și subsemnatul, clubul Drill.

 
 

Când vezi asemenea peisaj, uiți pentru un moment că ai venit la pescuit.

 
 
 

Am prins și peștișorul de aur în unul dintre antrenamentele din anul 2009. Voblerele Zoli&Costel prindeau foarte bine clean în acea perioadă.

 
 
 

Chiar dacă îmi promisesem să mă întorc în anul următor, nu am mai făcut-o.

 
 

După 7 ani

În ciuda drumului lung de 500 km, am reușit să îmi conving familia să petrecem ultimele zile de concediu la pensiunea Ariniș. Având personal ceva sechele de pe vremurile când călătoream la concursuri câte cinci în mașină, eram clar convins că va trebui să ofer familiei un maximum de confort la transport pentru a se bucura total de acest colț de rai numit Colibița. Prin amabilitatea Țiriac Auto am beneficiat de un test drive cu un Mercedes V Class, varianta Avantgarde Blue Tec 250 cu opt locuri. Pentru o famile de trei persoane (copil de 6 ani) a fost mai mult decât suficient, practic am dispus de o mică sufragerie pe patru roți.


Pit Stop

Dacă plecați din București spre Colibița, mai ales în weekend, vă propun să faceți o oprire undeva la jumătatea drumului. Valea Prahovei îți poate mânca 3-4 ore pentru 50 km parcurși și astfel un drum de 9 ore se poate transforma într-un calvar de 12 ore, prea mult pentru un copil.

 

Miercurea Ciuc

Eu am făcut o oprire seara în Miercurea Ciuc, a doua zi pornind pe ruta Odorheiul Secuiesc – Praid – Sovata – Reghin – Bistrița – Colibița, un traseu liber și fabulos din punctul de vedere al peisajului.


Ce facem la Colibița? 

M-a întrebat fii-miu înainte să facem bagajele. „Păi, o să respirăm cel mai curat aer din Europa, mâncăm cei mai buni papanași din lume și pescuim la clean, biban și păstrăv din barcă. Doar dacă promiți că dormi la prânz.” Ce își poate dori mai mult de atât un copil pasionat de pescuit? Și-a luat cu el și peștii din pernă, să exerseze pe drum catch&release.

 
 

Plaja

Poveștile cu cleni de pe drum l-au incitat pe junior, astfel că, după ce am privit lacul de pe baraj, m-a rugat să îi arăt locul unde se desfășurau competițiile de pescuit la care participasem în 2008 și 2009. „Deci de aici pornim la pescuit? Uite bărci, hai, tati, ia sculele și să mergem.


Ariniș

Nu am plecat direct la pescuit, ne aștepta Tinu, proprietarul pensiunii Ariniș, cu o pălincă rece, baterie, motor electric, sonar, ancoră. Exact ce aveam nevoie ca să pornim în cautarea răpitorilor din lacul Colibița. 

 

 
Pescuit

În sfârșit ai ajuns la mine!”, spune Tinu și mă strânge puternic în brațe. Abia apucăm să schimbăm două vorbe, în timp ce juniorul îl trage de mânecă: „Domnul Tinu, acum, că ne-am văzut și cunoscut, putem să mergem la pescuit?” ...Și am plecat, bineînțeles, puneți-vă voi cu un copil nerăbdător în vârstă de 6 ani.


 

Gume și voblere

De prins, am prins, suficient de bine cât să ne petrecem majoritatea timpului pe lac. Mai puțin în pauzele de masă și somn. Cele mai productive năluci au fost gumele Big Hammer Perch Grub, montate pe jiguri de 5 g la biban și bătrânul vobler Zoli&Costel la clean. 

 
 

Omul sfințește locul

Pe Tinu Hangan l-am cunoscut la concursul de pescuit din 2008 de pe lacul Colibița. Pe mine mă cuceresc ușor oamenii mucaliți care pun pasiune în ceea ce fac, în cazul de față, Tinu, prin pensiunea Colibița, o afacere de familie care a luat naștere în 1990 cu un mic bar și câteva mese. În 2002, casa bătrânească pe care o dețineau s-a transformat într-o mică pensiune cu trei camere și un restaurant cu o capacitate de 30 locuri. A urmat perioada 2007-2009, când fluxul mare de clienți a impus mărirea capacitații de cazare la 12 camere duble și a fost construită o cochetă terasă din lemn cu 70 locuri. Toate acestea au fost făcute încet, cu muncă multă și bun-gust de familia Hangan.

 
 

 

Chiar dacă este proprietar, Tinu muncește cot la cot cu angajații. În plin sezon, bucătăria hrănește peste 200 de oameni pe zi.

 
 

 

De ce vin toți turiștii să mănânce la Ariniș? Bucătăria tradițională este dirijată în permanență de doamna Vali Hangan, soția lui Tinu.

 
 

 

Comenzile nu întârzie, în ciuda aglomerației din sezon, patru chelneri se ocupă în permanență de bar și restaurant.

 
 

 

Sub atenta supraveghere a doamnei Hangan, două bucătărese și două ajutoare de bucătar fac minuni cu preparatele din meniu.


 
 

Personalul e completat cu doi angajați care se ocupă alternativ de flori și închirierea de hidrobiciclete și sezlonguri pe plaja din poalele pensiunii.


Papanași Ariniș

Cu mâna pe inimă vă jur că sunt cei mai buni papanași pe care i-am mâncat vreodată. Nu știu încă de la ce o fi, de la brânza proaspătă de vaci, de la dulceața de vișine, de la smântâna cremoasă sau pur și simplu de la aerul curat de Colibița, sincer nu știu. Dar clar sunt cei mai buni.

 
 

De la Colibița în Deltă

Pescar pasionat până în măduva oaselor, Tinu nu ratează nicio competiție de știucă din Delta Dunării, pe natural sau pe incinte. Dacă mie, unul, mi se pare lung drumul de la București la Colibița, Tinu abia asteaptă să conducă peste 1300 km până în Deltă și înapoi în fiecare weekend, când pensiunea și soția îi permit. Și se întâmplă destul de des după sfârșitul lui septembrie.

 
 
 
Oameni și locuri 

Pentru o familie pasionată de munte, pescuit și natură, Colibița mi se pare că este unul dintre acele locuri pe care trebuie neapărat să le vizitezi măcar o dată în viață. Dar sunt sigur, dragă cititorule, că, după ce vei inspira aerul de acolo, vei gusta din pălinca, bucatele și papanașii, glumele lui Tinu și pescuitul pe acest lac, te vei reîntoarce și tu. Să-l saluți pe Tinu din partea mea!

 
Andy Arif 

www.lacolibita.ro

 
 

Puțină istorie nu strică niciodată 

Localitatea Colibița a luat naștere în urmă cu peste 150 de ani. În anul 1850, pe locul unde acum se află lacul de acumulare, puteam număra doar 14 locuitori, care și-au amenajat acolo un gater și o biserică. Aceasta din urmă a fost ridicată în 1869. În același an se construiește și un drum care leagă Colibița de Mureșenii Bârgăului, pentru a favoriza transportul de material lemnos.

Numele de Colibița vine de la „colibe“, locuințele temporare construite de primii ciobani care au transformat, fără voia lor, acest loc pitoresc într-o localitate. În jurul anului 1918, în micuțul sat de la poalele Munților Bârgăului și Călimani vine tâmplarul de origine germană W. Ianitchi, care vede potențialul localității și construiește aici mai multe vile pentru sașii din Bistrița. Prima vilă este construită în 1922, aceasta punând bazele unei stațiuni din ce în ce mai căutate. Vilele și casele de vacanță sunt completate de așezăminte construite de locuitorii Văii Bârgăului, așa se face că, în 1966, localitatea are deja 689 de locuitori, pentru ca în 1974 să ajungă la 818. Locul este luat în calcul pentru relaxare și tratament încă din 1925, când o asociație de medici din Cluj construiește un sanatoriu care a funcționat până în anul 1944, când a fost incendiat. În preajma celui de-al Doilea Război Mondial, Colibița ajunge oaza de sănătate a studenților, orfanilor și elevilor din întreaga Transilvanie.

În 1979 satul este strămutat pe dealurile din apropiere, la Mița, întrucât încep lucrările hidrotehnice, rezultatul acestora fiind acoperirea vetrei satului și apariția lacului de acumulare. Mai exact, pe râul Bistrița Ardeleană se construiește un baraj și astfel ia naștere actualul lac Colibița, cu scopul de a alimenta cu apă localitățile de pe Valea Bârgăului. Strămutarea nu a dus la dispariția totală a satului, ci, din contră, la dezvoltarea acestuia în noua locație. După construirea lacului de acumulare apar primele vile de vacanță pe malurile acestuia, iar Mița, localitatea care îi adăpostește pe cei strămutați, începe să fie numită Colibița. Locuitorii spun că și acum, când e secetă, se poate observa în lac turla bisericii din vechiul sat inundat.

sursa: www.adevarul.ro

„În urma studiului de aer a rezultat că valoarea concentrației maxime de ozon măsurată în Colibița este de 90 de micrograme/mc. Valoarea medie în România este de 72,6 micrograme/mc. Peste 120 de micrograme/mc, aerul nu mai este respirabil. O concentrație asemănătoare de ozon în aer și un aer la fel de pur se mai găsește în Soveja (Vrancea). Aceste cote sunt similare cu cele din Alpi”, afirmă președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

sursa: www.mediafax.ro

 




Videoclipuri
     


Comentarii


Momentan nu există comentarii.


 
 whiteman.ro