Ne aliniem la GDPR!

Vă aducem la cunoștință că www.rapitorimania.ro utilizează fișiere de tip cookie și alte tehnici similare pentru a asigura funcționarea site-ului și protejarea datelor dvs., pentru a vă oferi o experiență cat mai placută și personalizată, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul într-un mod anonim.

Le oferim partenerilor noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză a traficului informații cu privire la modul in care folosiți site-ul nostru prin intermediul cookie-urilor pe care ei le pot seta.

Înainte de a continua navigarea pe www.rapitorimania.ro, vă rugăm să citiți și să întelegeți conținutul Politicii de utilizare cookie și al Politicii de confidențialitate.

Prin continuarea navigării și utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la Politica de utilizare cookie și la Politica de confidențialitate.

Ultima modificare: 29.05.2018

Secretele baltilor de crap de langa Bucuresti!

9 martie 2019   |   1176   afişări   

Nu prea mai ai unde sa te duci la rapitor in jurul capitalei. De fiecare data ziceam asta si auzeam asta, cand voiam sa merg la pescuit. Pentru ca este in mare parte adevarat. Lacuri din trecut in care prindeam salai trecuti de 5 kg sau stiuci cat biroul pe care am tastatura s-au transformat acum in balti exclusiv de crap, navodite de orice urma de rapitor. Pentru ca mananca puietul de crap. Multi administratori nu vad nicio valoare in pestele rapitor, asa ca fie il scot complet, fie ii lasa pe vizitatori sa-l retina fara limita. Pentru ca-i lasa fara crapul cel valoros, la care viseaza majoritatea. Si cam asa, rapitorul a devenit un miraj.

 

Mai sunt balti cunoscute pentru rapitor. Dar, surprinzator, din motive discutabile, marimea pestilor de odinioara s-a micsorat simtitor. Concursurile din trecut erau castigate cu multi centimetri, dar in ultimii doi ani, capturile par sa fi intrat serios la apa. Sau sare? Cert este ca mai toate baltile de rapitor de acum mai mult dezamagesc, decat sa surprinda placut. Si mereu iti spui ca ramane Delta, cu ale sale incinte suprasaturate de stiuca, unde abia astepti sa pleci...

 

Delta ramane mereu o varianta salbatica. Stai cate o saptamana, te asteapta barca acolo cu cei 60 de cp ca sa ajungi peste tot, prinzi stiuci micute dar multe, salau, avat si biban cu nemiluita. Si este si al naibii de frumoasa! Dar ce bine ar fi daca ar exista si un loc la 30 de minute de Piata Unirii, in care sa te distrezi cu niste dintoase la fiecare sfarsit de saptamana...

 

Insa, destul de rar, apare soarele si pe lanseta personala. Sau, mai bine zis, pe Facebook. Unde afli despre o balta cu administrator nou care se jura cu mana pe inima ca nu a fost scoasa de acolo nicio coada de rapitor, de cel putin 10 ani. Dar, in acelasi timp, ca nimeni nu a dat dupa el, ca s-a dat numai la stationar, ca nu a navodit-o, ca e stiuca de te mananca! Povestea clasica, auzita mai ales pe baltile in care pescuiesti 4 week-enduri la rand, iar recordul este un strap cat telefonul. Dar e peste de te mananca!

 

Incerci, investesti in scule, dai banii pe taxa, pe carburant, cumperi o baterie noua pentru motorul electric de barca, ba mai vrei si un Exist din banii primei de Craciun. Te mananca mai ceva ca pe veverita, dar te scarpini, ca doar esti pescar. Si te duci, te duci, gherla dupa gherla, mai si prinzi, dar nimic spectaculos, nimic de laudat. Si te pacalesti ca macar ai evadat, ca ai scapat de “nefasta” si copil, ca ai prins vreme buna, chiar daca nu ai avut niciun drill. Dar e minciuna, ca toti cunoastem acea framantare, frustrare, de zi fara peste care sa merite pozat…

 

Si uite asa vezi pe Facebook o balta de langa Bucuresti care zice ca e nepescuita. Si suni, te lasa si la rapitor. Acelasi rapitor care te mananca, sa nu cumva sa cazi in apa din barca, o sa te traga de un picior o stiuca mare, de fund un salau si doi somni de urechi, o sa navaleasca pe tine ca niste pesti pirania, ca un rechin din filmul Jaws. Evident, ai mai auzit asta, ai platit, ai pescuit, dupa care te-ai dus acasa cu miros de peste pe degete. Dar nu de la peste, ci de la berea bauta si transformata in Brifcor la iesire.

 

Ii dai paznicului banul, te urci in barca destul de subreda pe care ti-a dat-o, montezi sonar, motor electric, JDM-urile virgine, lanseta de casting nepescuita, plus inca doua de spinning abia luate, vine cu tine si tovarasul de pescuit cu mai multe “Stelle” ca un general de armata si plecati spre necunoscut. Cu sufletul plin de filme, idei si ganduri cu lansete indoite de pesti, nu de cocioc.

 

Dupa vreo 4 ore de pescuit, lucrurile sunt clare: poezia nu se dezminte. Pestele acela care ne mananca daca testam temperatura cu degetul, este de fapt dincolo de dig. Sau in hala Obor. Sau in Delta. Aici, sigur nu. Si vantul impreuna cu frigul de februarie incep sa-ti inlocuiasca sperantele cu sprancene ridicate si cu imbufneli. Iar am venit sa ud plasticele degeaba, pe o balta fara structuri si fara peste.

 

Pe la 11 apare soarele. Primul tac extrem de timid, o stiuca pe la 1,5 kg. Dupa 10 minute, alta stiuca, se simte grea, se simte mai vioaie. Nu trage fir, dar cantarul arata cam 4 kg. Deja se schimba lucrurile, zambetele apar, telefonul face pozele de rigoare, nu mai exista frig sau vant. Mai trec 15 minute, in acelasi loc, colegul scoate una de 6 kilograme, tot stiuca, burta umflata de icre. Imi da fatala, cand vad ca a mea de 4 kg pare sosita de la cresa. Dar recuperez prin cantitate, daca nu pot sa punctez la calitate: reusesc sa mai scot patru, intre 3 si 3,5 kg/firul. Totul intr-o ora. In restul zilei, nimic, liniste totala, niciun salau, nicio alta stiuca. Ne-am intors a doua zi. Pe la 11, acelasi balamuc: o stiuca de 4 kg. Urmeaza inca una la indigo. Un chinez de vreo 7 kg fuge cu fir, il opresc, e cam ametit si bleg, ii scot jigul din coada si-l eliberez. Dupa care apar salaii: o multime la vreo 300 de grame, cat adidasul, urmeaza unul la kil, de doua, de trei kilograme. Totul in aceeasi ora magica. Dupa care liniste si pace, ca la o sedinta de guvern cand toata lumea face nani.

 

In alte zile au mai fost capturi frumoase. Nu mai mari ca ce am prins in prima zi. Altii au prins stiuci si de 8 kg, novaci uriasi, chiar si somn. Numai la jig articulat “featuring” shad de 6,5 cm. Noi am ramas cam cu aceeasi medie a stiucilor, de maxim 5 kilograme. Putine pe zi, dar foarte multe pentru “happy hour”. Acea ora in care ceva se intampla cu balta aceea de crap care in doua luni va fi impanzita de firele duse de vaporasele cu radiocomanda. Rapitorii o luau razna si incepeau sa manance. De foame, de suparare, de necaz inaintea depunerii icrelor, naiba stie. Dar cert e ca existau. Ceea ce nu se poate spune despre multe balti din preajma Bucurestiului. O balta in care, intr-adevar, rapitorul te mananca, cel putin o ora pe zi.

 

Normal ca nu o sa va dezvalui numele locatiei pe care am pescuit. Ce va pot spune este ca exista, costa 50 lei pe zi si este cu retinere de peste, 5 kilograme pe zi. Daca depasesti cantitatea admisa platesti inca un bon sau kilogramele in plus. Spor la la cautari si teste, printre milioanele de crapi din jurul Bucurestiului inca ne mai asteapta cativa pesti rapitori.

Valentin Manus





Comentarii


Momentan nu există comentarii.


 
 whiteman.ro